19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 13:27
No menu items!

Diana Nemeș, din dosarul Codruț Marta, vrea să nască acasă, nu în arest

spot_img

Diana Nemes_SZ

Diana Nemeş – cercetată în dosarul de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, alături de soţul său, Radu Nemeş, de Sorin Blejnar şi de Codruţ Marta – a cerut vineri la instanţa supremă eliberarea din arest, pe motiv că este însărcinată în luna a opta şi că nu s-a sustras urmăririi penale, conform mediafax.

Instanţa supremă a dezbătut, vineri, contestaţia Dianei Nemeş împotriva încheierii Curţii de Apel Bucureşti prin care un judecător de drepturi şi libertăţi a confirmat măsura arestării preventive în cazul acesteia. Avocaţii Dianei Nemeş au arătat că aceasta nu s-a ascuns niciodată de organele de urmărire penală, nu a contestat procedurile de extrădare, a dat declaraţii complete şi are o atitudine sinceră şi de colaborare. Apărătorii femeii au mai arătat că Diana Nemeş nu a avut nicio contribuţie la faptele cercetate de DNA şi că a ieşit din societatea soţului ei cu un an de zile înainte de începerea urmăririi penale. Avocaţii au precizat că, până la acest moment, niciun alt inculpat din dosar nu are vreo măsură preventivă pe numele său, iar o femeie însărcinată în luna a opta nu poate reprezenta un pericol social. Ei au mai arătat că Diana Nemeş a plecat în SUA cu trei săptămâni înainte de arestare şi că a făcut-o în scop turistic, pentru cei doi copii minori, şi nu s-a ascuns, aşa cum susţin anchetatorii. Avocaţii au menţionat că cei doi copii ai femeii sunt în România, iar ea urmează să nască, astfel că nu s-ar putea sustrage de la urmărirea penală. În ultimul cuvânt, Diana Nemeş a spus că revenirea ei în ţară a durat mult pentru că a dorit să-şi aducă şi copiii în România şi că ea doreşte să fie alături de ei.

La rândul său, procurorul DNA prezent la şedinţă a arătat că Diana Nemeş ştia că e urmărită penal în România şi nu s-a întors în ţară de frică. Judecătorii instanţei supreme au rămas în pronunţare în acest caz şi urmează să stabilească dacă Diana Nemeş va fi cercetată în continuare în stare de arest. diana Nemeș are 38 de ani, are doi copii care au fost aduși în România și este însărcinată cu al treilea, în luna a opta.

Un judecător de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti a confirmat, miercuri, măsura arestării preventive pentru 30 de zile pe numele Dianei Nemeş şi a stabilit ca aceasta să fie închisă în perioada 7 mai – 5 iunie.

Magistratul a respins ca nefondată cererea acesteia de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Decizia a fost contestată la instanţa supremă.

Diana Nemeş, cercetată în dosarul de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, alături de soţul său Radu Nemeş, de Sorin Blejnar şi de Codruţ Marta, a fost extrădată din SUA, miercuri. Ea a fost dusă imediat la DNA pentru a fi audiată, înainte de a fi prezentată în fața magistraților, pentru conformarea mandatului de arestare.

Diana Nemeş a fost arestată de autorităţile judiciare din SUA, în localitatea Yelm, statul american Washington. Alături de soțul ei, Radu Nemeș, Diana Nemeș este acuzată în SUA că ar fi conspirat împreună cu oficiali guvernamentali români în vederea comiterii unei evaziuni fiscale de 3 milioane de dolari, potrivit presei americane. Radu Nemeş a contestat extrădarea în România.

Soţii Radu şi Diana Nemeş sunt cercetaţi şi de DNA, într-un dosar de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, alături de fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, fostul şef de cabinet al lui Blejnar, Codruţ Marta, fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor Viorel Comăniţă, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa Dan Secăreanu şi mai mulţi administratori de firme. Pe numele soţilor Nemeş a fost emis, în 11 iulie 2012, un mandat de arestare preventivă în lipsă. Tot atunci a fost emis mandat de arestare preventivă în lipsă şi pentru Codruţ Marta, acuzat de complicitate la evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat, acesta fiind dispărut din 25 mai 2012 şi dat în urmărire internaţională din 30 mai.

M.N.