Deputatul PSD Mircea Titus Dobre face afaceri de 17 milioane euro cu CJ Constanța

    dobre_nicusor

    Consiliul Județean Constanța plătește 17 milioane de euro pentru Programul „Cornul și Laptele” firmei deputatului PSD de Constanța Mircea Titus Dobre.

    Contractul a fost atribuit de instituția codusă de „baronul” PSD Nicușor Constantinescu, în data de 25 octombrie, firmei Dobre&Fiii SRL, urmând ca aceasta să asigure furnizarea produselor de panificație și lactate pe o perioadă de patru ani, contra sumei de 75 de milioane de lei, inclusiv TVA.

    Dobre&Fiii SRL îi are ca asociați pe deputatul PSD Mircea Titus Dobre (49%), pe tatăl său, Mircea Dobre (2%), pe fiica acestuia Magdalena Cristina Piuaru (24,5%) și pe soțul acesteia, Dragoș Piuaru (24,5%).

    Potrivit contractului, firma deputatului PSD va subcontracta furnizarea laptelui către compania Danone PDPA SRL (15%), dar și transportul către firma Gepeto Impex SA, deși obiectul principal de activitate este fabricarea produselor din carne. La aceasta din urmă este acționar Robert Aurel Boroianu (30%), director în cadrul Transelectrica și vicepreședinte al PNL Constanța, unde este și trezorier, dar și membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța. Nu mai puțin important este faptul că tatăl lui Aurel Boroianu este Radu Boroianu, secretar de stat în Ministerul Culturii și vicepreședinte al PNL Ilfov.

    Dobre&Fiii SRL nu este la prima afacere de acest fel cu CJ Constanța. În 2009 semna un contract pe suma de 51 de milioane de lei, fără TVA.

    Andi Topală

    NICIUN COMENTARIU