Deputatul Popescu, baronul puilor, sechestru pe avere

Florin_Popescu_SZ

Deputatul Florin Popescu, de la Mișcarea Populară, locotenentul Elenei Udrea a venit marți la DNA pentru a afla că procurorii i-au pus sechestru pe avere. Popescu a spus ziariștilor că este vorba despre casa în care locuiește, achiziționată în timpul căsătoriei și un apartament, în care stau părinții lui.

Este normal acest lucru, cetățeanul arab care m-a denunțat și a făcut evaziune către stat de 50 de milioane de euro, a solicitat daune, în jur de 400 de mii de lei, iar imobilele pe care au pus sechestru cei de la DNA acoperă suma,

a declarat Florin Popescu.

Deputatul PMP a adăugat că are încredere în justiție dar și în Parlament.

Deputații din Comisia juridică au respins, luni, cererea procurorilor anticorupție de arestare preventivă a lui Florin Popescu. Plenul are însă ultimul cuvânt, care se va întruni cel mai probabil săptămâna viitoare, pentru a decide dacă admite solicitarea DNA.

Conform procurorilor, Florin Popescu este acuzat că ar fi mituit alegătorii acum doi ani, când a candidat pentru șefia Consiliului Județean Dâmbovița, cu puii pe care el i-ar fi luat ca mită de la un om de afaceri.

Deputatul a candidat din partea PDL, dar a trecut apoi la Partidul Mișcarea Populară, din care s-a autosuspendat după ce procurorii au început anchetarea sa.

S.M.

NICIUN COMENTARIU