7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 11:36
No menu items!

Departamentul pentru Energie continuă ”războiul” cu Băsescu pe tema certificatelor verzi

spot_img

energie solara

Departamentul pentru Energie a anunțat joi că președintele Traian Băsescu nu a luat în considerare procesul de comunicare derulat cu executivul UE, când a contestat la Curtea Constituțională noua formă a legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile.

”În urma deciziei Președintelului Traian Băsescu de a transmite Curții Constituționale sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, Departamentul pentru Energie reiterează faptul că au fost respectate toate procedurile în relația cu Comisia Europeană”, potrivit unui comunicat.

Guvernul a promovat, în 2013, o lege prin care producătorii de energie regenerabilă urmau să primească, de la 1 ianuarie 2014, mai puține certificate verzi pentru fiecare MWh livrat consumatorilor, față de cât prevedea legislația anterioară din 2008. Subvenția pentru producătorii de energie verde a crescut de la 8 lei în 2011 la 53 de lei per MWh în 2013, potrivit ministrului Energiei Constantin Niță, fapt care a pus o presiune mare pe costurile industriei și gospodăriilor.

La începutul lunii ianuarie, Băsescu a decis întoarcerea legii privind reducerea schemei de certificate verzi la Parlament, pe motiv că Guvernul nu a respectat obligațiile de notificare a Comisiei Europene, așa cum este prevăzut în Tratatul privind funcționarea UE. În acel moment, Departamentul a transmis că cererea de reexaminare transmisă ieri de președinte conținea informații eronate.

De această dată, Departamentul pentru Energie aduce următoarele argumente:

  • Autoritățile române au prenotificat procedura simplificată;
  • Comisia Europeană a solicitat notificarea în procedură normală, pentru a avea un timp mai mare pentru evaluare, din cauza modificărilor multiple ale schemei de sprijin;
  • În decembrie, s-au propus în Parlament modificări semnificative;
  • Amânarea notificării la Comisie a avut în vedere evitarea transmiterii spre evaluare a unor măsuri contradictorii și evitarea reluării procedurii de notificare;
  • Pe 13 ianuarie, Departamentul pentru Energie a solicitat consultanţa Consiliului Concurenţei privind forma de executare a modificărilor;
  • Pe 29 ianuarie, Departamentul a solicitat acceptul Parlamentului pentru notificarea în formă consolidată a OUG 57/2013.
  • Pe 4 februarie, Departamentul a transmis prin Consiliul Concurenţei şi Reprezentanţa permanentă de la Bruxelles, în atenţia Direcției pentru Concurență din Comisia Europeană, o notă informală cu expunerea detaliată a măsurilor consolidate ce urmează a fi notificate.
  • Pe 21 februarie, Departamentul a transmis la Consiliul Concurenţei şi ANRE, spre consultare şi completare, documentaţia aferentă pentru îndeplinirea procedurii de notificare a modificărilor şi completărilor la schema de sprijin prin certificate verzi.

”Comisia Europeană a fost în mod constant informată asupra modificărilor propuse de OUG 57/2013 și de Legea de aprobare a OUG nr.57, prin intermediul Consiliului Concurenței, instituția de contact în relația cu CE pe problematica ajutorului de stat”, mai precizează Departamentul pentru Energie.

V.B.