Departamentul de stat al SUA: Propunerile privind legile justiției afectează independența sistemului judiciar în România

“Statele Unite constată cu îngrijorare că Parlamentul României ia în considerare o legislație ce ar putea submina lupta împotriva corupției și slăbi independența sistemului judiciar în România”, se arată într-o declarație de presă intitulată “România – propuneri ce afectează independența sistemului judiciar” și care aparține purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat Heather Nauert.

Această legislație, “propusă inițial de Ministerul Justiției, amenință progresul pe care România l-a făcut în ultimii ani de a construi instituții judiciare puternice protejate de interferența politică”, notează purtătorul de cuvânt în această declarație publicată luni pe site-ul Departamentului de Stat.

Statele Unite “îndeamnă Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept și pun în pericol lupta împotriva corupției”, adaugă purtătorul de cuvânt.

foto: agerpres/AP

NICIUN COMENTARIU