Denunț-bombă la DNA al lui Mirel Palada pe tema finanțării unui partid

mirel palada usr

Fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, Mirel Palada, s-a prezentat, miercuri, la sediul DNA, pentru a depune o pângere privind modul în care partidul USR ar fi accesat fonduri pentru campaniile electorale.

La ieșirea din sediul DNA, după aproximativ o oră în care s-a aflat în fața unui procuror, Mirel Palada a declarat că există suspiciunea ca unele sume să fi venit la USR de la organizații străine.

„Sunt în calitatea de cetățean al României. Am depus o sesziare privind neregulile care au fost în ultimul timp scoase în evidență în spațiul public la adresa partidului Uniunea Salvați România, și a felului în care și-au găsit de cuviință să adune fondurile în campaniile electorale din ultimul timp – locale și parlamentare. În felul în care în urma emisiunilor și a informațiilor apărute în presă, rezultă că dânșii au strâns fonduri nerespectând legea partidelor politice și a legii electorală și e o suspiciune întemeiată cum că dânșii, nerepectând legea, pe de o parte au avut parte de un avantaj incorect în competția politic, dând dovadă de lipsă de transparență, dânșii au luat bani prin intermediul unor entități non politice, făcând niște filtre prin intermediul cărora să nu se poată face delcarațiile pe propria răspundere și să nu se poată identifica persoanele care au depus fondurile. E vorba despre felul în care campania electorală nu a fost respectată în condiții legale, pe de altă parte este vorba de un lucru – felul în care dânșii e posibil să fi primit fonduri de la diverse entități internaționale, nu doar cetățeni români. Și instituții străine”, a declarat Mirel Palada, la ieșirea de la DNA.

Mirel Palada este cunoscut pentru bătaia pe care i-a administrat-o senatorului USR Mihai Goțiu, în studioul B1 TV. În toamna anului trecut, în timpul unei pauze publicitare, după ce s-a contrat puternic în timpul emisiunii cu Mihai Goțiu, Mirel Palada a explodat și l-a bătut pe senator. 

Andrei Tudor

NICIUN COMENTARIU