Denunțătorul lui Adrian Năstase, condamnat la 6 ani de închisoare în alt dosar

Genica-Boerica

Omul de afaceri craiovean Genică Boerică a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare, într-un dosar de returnări ilegale de TVA, sentinţa Curţii de Apel Craiova fiind definitivă.

Conform mediafax, care citează portalul Curţii de Apel Craiova, sentinţa a fost pronunţată în 28 aprilie, în dosarul privind returnări ilegale de TVA, în care au mai fost condamnaţi trei complici ai acestuia, respectiv Radu-Constantin Drăgan – doi ani de închisoare, Aurel Dorian Prie – trei ani de închisoare şi Florentin Şargarodschi, doi ani de închisoare.

Boerică este acuzat, alături de ceilalţi trei bărbaţi, de constituirea, aderarea şi sprijinirea unui grup infracţional organizat cu intenţia de a obţine ilegal rambursări de TVA de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj.

Potrivit anchetatorilor, aceştia au întocmit documente fictive de vânzare-cumpărare a unei plantaţii de viţă-de-vie, în suprafaţă de 25 de hectare, aparţinând unei ferme din judeţul Mehedinţi, în valoare de 6,98 milioane de lei, apoi au solicitat Direcţiei Generale a Finaţelor Publice Dolj, returnări ilegale de TVA în valoare de 1,12 milioane de lei, banii fiind viraţi în contul unei societăţi comerciale din Craiova, administrată de Drăgan Radu.

Genică Boerică  l-a denunţat la DNA pe fostul premier Adrian Năstase în dosarul “mătuşa Tamara”,  în care fostul demnitar a fost achitat de instanţa supremă.

S.M.

NICIUN COMENTARIU