Deloitte România preia firma de consultanță Filipescu Vișa

Compania Deloitte România a anunțat marți că va prelua firma independentă Filipescu Vișa.

”Într-un mediu de afaceri extrem de dinamic, Deloitte România continuă investițiile în practica sa de consultanță financiară prin unirea echipei de consultanță în fuziuni și achiziții cu una din cele mai cunoscute și experimentate firme independente de consultanță de pe piața românească, Filipescu Vișa”, potrivit unui comunicat de presă.

Ioana Filipescu va coordona departamentul de pe poziția de partener, iar Florin Vișa se alătură ca director.

Deloitte a fost oferit recent consultanță în tranzacții precum vânzarea de către grupul german REWE a 86 de supermarketuri Billa România către Carrefour sau vânzarea de către GoodMills România a lanțurilor de magazine Belforno către management.

În ultimii ani, Filipescu Vișa a fost implicată în tranzacții de impact cum ar fi consultanță acordată fondului de investiții Advent International la vânzarea Ceramica Iași, în 2014, sau consultanță acordată acționarilor Real Estate Services Group (RESG) cu privire la vânzarea subsidiarei bulgare, în 2015, sau consultanță acționarilor Ana Imep cu privire la vânzarea companiei către Nidec, în 2016.

”Proiectele aflate în derulare indică un număr semnificativ de tranzacții care vor urma până la finalul acestui an, precum și în 2017. Datorită contextului economic actual, România este foarte bine poziționată, iar investitorii urmăresc atent piața în vederea derulării unor potențiale proiecte. Creșterea numărului de tranzacții este de asemenea o tendință globală, cele mai numeroase având loc în industria bunurilor de larg consum sau în sectorul industrial”, a declarat Ioana Filipescu.

V.B.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ