18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 15:57
No menu items!

Declarație de independență a peste 500 de magistrați din toată țara

spot_img

O declarație de independență semnată de peste 500 de magistrați a fost dată publicității, joi, ca urmare a deciziei CCR prin care Klaus Iohannis este obligat să o revoce pe Laura Codruța Kovesi.

Peste 500 de magistrați, procurori din țară și din București și câteva zeci de judecători, au semnat, joi, o scrisoare prin care își declară independența față de „aspectele inserate în minuta Deciziei Curții Constituționale a României din data de 30 mai 2018”.

Magistrații precizează în scrisoare că „Ministrul Justiției nu are  și nu va avea nicio implicare și niciun rol în activitatea noastră profesională ori în vreo cauză penală sau civilă pe care o avem spre soluționare sau la care participăm în calitate de reprezentanți ai Ministerului Public”.

Ei precizează că „singura instituție care gestionează cariera procurorului și singurul garant al independenței procurorilor este Consiliul Superior al Magistraturii”.

Procurorii invocă principiile de funcționare ale Uniunii Europene și solicită tuturor instituțiilor abilitate și tuturor factorilor de decizie „să faciliteze îndeplinirea obligațiilor internaționale asumate de România și să țină cont că respectarea statului de drept și a independenței sistemului judiciar este un punct important în materia cooperării internaționale și a capacității României de a fi un partener de dialog în relație cu celelalte state membre, atât în ceea ce privește cooperarea în materie penală cât și cooperarea în materie civilă”.

„Obligația României în ceea ce privește statul de drept și garantarea independenței sistemului judiciar s-a menținut și ulterior momentului aderării, fiind unul dintre criteriile avute în vedere în evaluările MCV astfel încât nu putem considera că o abordare involutivă a statutului magistratului procuror poate să constituie altceva decât o încălcare a angajamentelor asumate în calitate de stat membru”, mai arată procurorii în documentul apărut, joi, în spațiul public, în aceeași zi cu reacția DNA.

CITEȘTE AICI SCRISOAREA PROCURORILOR

Andrei Tudor