7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 3:39
No menu items!

Decizia instanței de la Medgidia: Cristi Borcea și Victor Becali, regim semi-deschis

spot_img

Cristi Borcea

Judecătoria Medgidia a dat, luni, decizia pentru Cristian Borcea și Victor Becali, doi dintre inculpaţii dosarului Transferurilor. Astfel, magistraţii le-au schimbat regimul de detenţi,e din închis în semi-deschis.

În ambele cazuri, decizia instanţei este definitivă.

Astfel, în urma acestei decizii Cristian Borcea şi Victor Becali ar putea fi transferaţi la Penitenciarul Poarta Albă, acolo unde îşi ispăşeşte pedeapsa şi Gigi Becali, văr al lui Victor Becali şi naş al lui Cristian Borcea. Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă, Gabriel Botezan, citată de mediafax, decizia va fi luată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Spre deosebire de cei care execută pedepsele în regim închis, deţinuţii care îşi ispăşesc pedeapsa în regim semideschis se pot deplasa neînsoţiţi în interiorul penitenciarului şi desfăşoară munca, activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială sub supraveghere, în grupuri mai mari, în spaţii din interiorul penitenciarului care rămân deschise în timpul zilei, conform Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Deasemenea, aceştia pot să presteze muncă ori să desfăşoare activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională, în afara penitenciarului, sub supraveghere inclusiv electronică, ceea ce înseamnă că pot părăsi închisoarea fără pază.

Cristian Borcea a fost condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare, iar Victor Becali are o pedeapsă cu închisoare de patru ani şi opt luni în dosarul transferurilor de jucători. Cei doi îşi execută pedepsele la Penitenciarul Slobozia.

Borcea a încercat să anuleze și decizia de condamnare, printr-o contestație în anulare. La fel au făcut și alți inculpați din același dosar, frații Ioan și Victor Becali, dar și Mihai Stoica. Singurul căruia i-a fost admisă, în principiu, contestația în anulare a fost Mihai Stoica, în cazul celorlalți trei aceasta fiind respinsă ca inadmisibilă.

S.M.