Decizia CCR pe tema conflictului între Parchet și Parlament, amânată

Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat pentru 3 octombrie luarea unei decizii privind sesizarea formulată de președinții Senatului și Camerei Deputaților, Călin Popescu-Tăriceanu și Liviu Dragnea, în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Ministerul Public.

Cu opt zile în urmă, pe 18 septembrie, Biroul permanent al Camerei Deputaților a admis sesizarea trimisă de președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, către CCR, cu privire la un posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Ministerul Public.

“Atât în drept, cât și în fapt, sunt întrunite condițiile cumulative rezultate prin jurisprudența Curții Constituționale, în sensul existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public, parte a autorității judecătorești, pe de altă parte. Soluționarea acestui conflict juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României și Ministerul Public urmărește înlăturarea blocajelor instituționale dintre cele două autorități publice constituționale”, se arăta în punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaților.

Liviu Dragnea a anunțat pe 13 septembrie că a trimis acest document la CCR, demers făcut și de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit documentului, decizia de a sesiza CCR vine ca urmare a refuzului procurorului șef al DNA de a se prezenta în fața comisiei de anchetă a Parlamentului României, de refuzul procurorului general de a lua măsuri împotriva procurorului șef al DNA cu privire la încălcarea prevederilor legale și refuzul procurorului general de a înainta comisiei de anchetă copie de pe dosarul de urmărire penală nr.213/P/2017 înregistrat pe rolul Secției de Urmărire penală și Criminalistică din cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).

R.D.

NICIUN COMENTARIU