24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 17:37
No menu items!

De ce sunt eroi piloții doar dacă mor

spot_img

marilena_nedelcu_mic

  • Marilena Nedelcu

Marți, 17 martie. Un elicopter Puma al MApN, care făcea zbor de antrenament și se întorcea către Baza 90, a căzut în câteva secunde la pământ. Aterizat forțat de cei doi piloți și mecanicul de bord. Au simțit brusc vibrații puternice în timpoul zborului și au avut prezența de spirit (eu aș zice de viață, de spirit mi se pare prea banal) să îl coboare cât mai repede. Sunt bine toți. Clar au avut și noroc, mai ales că nu era nicun munte sau lac prin apropiere, erau pe la Floresti de Argeș, pe câmp. Când au ieșit teferi din elicopter, au văzut că una din cele cinci pale era ruptă. Nu cred nici eu nici vreun specialist că se poate rupe în zbor, din cauza echipajului. Așadar, avem o cauză tehnică, 99%.

Asta e știrea. Pe care domnii procurori militari și domnii de la MApN care au venit imediat la locul incidentului nu au binevoit să o mediatizeze. Doamne ajută că ei, măcar, au scăpat cu viață. Dar de ce să afle lumea că avem probleme cu Pumele, le-am oprit pe toate de la zbor și gata. O să găsim un defect care era doar la acel aparat și ne vedem de ale noastre. Și așa avem prea multe anchete aviatice care ne dau bătăi de cap, și așa o să țipe iar Aviația că n-are dotări, piloții să zică mersi că mai apucă niște salarii. Și nu ajung copiii lor să trăiască din pensie de urmaș. Sau nevestele să aștepte să fie angajate în sistem, ca reparație morală. De ce să-i avansăm, să-i mediatizăm că au avut instincte, și-au făcut datoria doar.

Cu ei nu se laudă decât la bilanțuri. Sau îi mai laudă străinătatea (misiuni NATO, ONU) cum că, dincolo de dotările precare din țara lor profund coruptă, știu să-și facă meseria într-un fel care ajută o lume întreagă. De la mai-marii peste militarii români, piloți, mecanici de bord sau alte categorii profesionale din sistem, n-am nicio așteptare. Dar și mai dureros mi se pare că până și străinătatea îi laudă pe ai noștri doar în scris, prin scrisori confidențiale, că așa e cu regimul militar. În rest, la vedere, în lume, se știe despre noi că bieții ofițeri au niste șefi corupți. Despre ei, despre eroi, se face câte o știre doar când mor.