14.6 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 12:07
No menu items!

De ce slăbim când mâncăm sandvișuri

spot_img

Sandvișurile sunt gustări ideale pentru pauzele de la serviciu, iar dacă știți cum să le pregătiți și ce ingrediente să folosiți, ele vă pot ajuta să scăpați rapid de kilogramele în plus.

Iată cele cinci motive pentru care puteți slăbi dacă alegeți sandvișurile la micul dejun sau între mesele principale:

1. Pentru că le preparați acasă

Majoritate mâncărurilor și gustărilor pe care le pregătiți acasă sunt mult mai sănătoase decât produsele din comerț, deoarece aveți un control total asupra ingredientelor pe care le folosiți.

2. Pentru că puteți folosi pâine integrală

Pâinea din făină integrală este mult mai sănătoasă decât cea albă, folosită de obicei pentru prepararea sandvișurilor din comert. Făina integrală păstrează o cantitate mult mai mare de fibre, adică de substanțe nutritive esențiale pentru dobândirea senzației de sațietate, pentru îmbunătățirea digestiei și pentru menținerea glicemiei la un nivel normal.

3. Pentru că folosiți legume proaspete

Atunci când vă preparați singuri sandvișurile, puteți fi generoși cu legumele folosite. Mai mult, puteți folosi doar legume pentru sandvișuri. Legumele, mai ales cele care au un conținut ridicat de apă, sunt excelente pentru topirea stratului adipos.

4. Pentru că folosiți proteine de calitate

Proteinele sunt substanțe nutritive care vă mențin energia la un nivel optim, vă hrănesc mușchii, accelerează metabolismul și vă ajută să slăbiți, însă în cele mai multe sandvișuri din comerț nu găsiți proteine de calitate. Carnea de porc, de exemplu, poate fi plină de grăsime, în timp ce carnea de pui poate fi scăldată în ulei, mai ales dacă este vorba despre șnițele. Cel mai bine este să vă preparați singuri sandvișul, cu o carne slabă de pui sau de curcan. Și șunca este permisă, deoarece conține proteine de calitate. În plus, puteți adăuga un ou, deoarece și el conține proteine și poate constitui un ingredient sănătos.

5. Pentru că sunteți atenți la dressinguri

Dressingurile din sandvișuri pot fi foarte nesănătoase și vă pot îngrășa. Dacă sunteți atenți la dressingurile pe care le folosiți, puteți slăbi însă mâncând sandvișuri. În locul maionezei, al ketchupului sau al sosului de usturoi, puteți folosi următoarele dressinguri:

– humus
– tahini
– guacamole
– sos pesto
– iaurt
– harissa

R.D.