10.7 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 11:39
No menu items!

De ce nu candidează la parlamentare Berceanu, Voinescu şi Videanu UPDATE

spot_img

Listele ARD pentru parlamentare au fost definitivate. Ei bine, cel puţin trei nume sonore lipsesc din rândul candidaţilor Alianţei: Videanu, Voinescu şi Berceanu. Senatorul PDL Radu Berceanu, unul dintre cei mai vechi parlamentari, cu o activitate neîntreruptă în Parlament din anii ’90, a decis să nu mai candideze pentru încă un mandat. Se pare că nici Adriean Videanu nu este dornic să ocupe un fotoliu de parlamentar. De asemenea, potrivit unor surse din partid, Colegiul Director a respins candidatura lui Valentin Ionescu, fost secretar de stat pentru Relaţia cu Parlamentul în Guvernul Boc, care dorea să fie pe lista pentru Vâlcea.

Nici Ştefan Pirpiliu nu se află pe listele candidaţilor ARD. El a trecut recent de la PDL la partidului condus de Ungureanu, Forţa Civică. Din acest motiv, democrat-liberalii nu îl doresc pe Pirpiliu pe listele de candidaţi ale ARD. Preşedintele PDL Vasile Blaga declara, în septembrie, că acesta nu ar ar trebui să se afle printre candidaţii susţinuţi de Alianţa România. “În definiţia mea şi împărtăşită de conducerea PDL, traseistul este un traseist, unul care îşi lasă familia politică, partidul, atunci când este greu. Nu văd ce plusvaloare pot aduce aceşti oameni care pleacă de la o formaţiune componentă a alianţei la alta în viitoarea bătălie electorală. (…) Oricare s-ar afla în situaţia asta nu va putea candida pe listele noastre”, sublinia Blaga. (A.M)

UPDATE: Oltean despre decizia lui Voinescu de a nu mai candida în Parlament: O apariţie plăcută pe scena politică românească

Liderul PDLconsideră că Sever Voinescu, un intelectual extrem de rafinat, a fost o apariţie plăcută şi benefică pe scena politică românească şi este o pierdere pentru PDL că el nu mai doreşte să candideze. Server Voinescu a fost o apariţie plăcută şi benefică pe scena politică românească. El a făcut o figură frumoasă în aceşti patru ani. Este un intelectual extrem de rafinat, un om al partidului extrem de vizibil. Nu am informaţii de ce nu mai vrea să candideze, dar, cu certitudine, este o pierdere pentru PDL„, a spus Oltean.