Darea în plată. 4.000 de clienți și-au dat casele înapoi băncilor

Aproape 4.000 de persoane au notificat băncile la care aveau credit pentru darea în plată a imobilelor cumpărate.

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a declarat, luni, că 24 de bănci au primit, până în luna iulie, notificări pentru darea în plată a imobilelor, de la 3.907 persoane.

Legea privind darea în plată, unul dintre actele normative intens dezbătute în România ultimelor luni, a fost aprobată de Parlament în luna aprilie şi a intrat în vigoare în mai.

După apariţia legii, preţurile imobilelor au înregistrat scăderi relative, iar unele bănci au impus avansuri minime la creditele ipotecare de 30 – 35%. În prezent bănci precum BCR sau Piraeus au redus avansurile minime la 25%, respectiv 20%.

Olimpia Diaconiuc

NICIUN COMENTARIU