Dan Diaconescu, de dimineață la DNA

Omul de afaceri Dan Diaconescu s-a prezentat luni la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat în dosarul în care fostul preşedintele al OPSPI Remus Vulpescu a depus o plângere penală împotriva lui pentru înşelăciune în legătură cu privatizarea Oltchim.

Înainte de a intra în sediul DNA, Dan Diaconescu a declarat că nu cunoaşte niciun fel de amănunte despre dosar şi l-a acuzat din nou pe premierul Victor Ponta, contracandidatul său la alegerile parlamentare în Târgu Jiu. „Important este, iată, că această tracasare se petrece. Noi sperăm ca adevărul să iasă la suprafaţă şi atât DJ Remus Vulpescu, cât şi Victor Ponta să fie urmăriţi penal şi apoi judecaţi pentru jaful de la Oltchim”, a afirmat Diaconescu.

Dan Diaconescu a susţinut că va cere despăgubiri foarte mari, iar în ceea privește combinatul Oltchim, acesta este nefuncţional și salariile nu s-au dat, așa cum s-a promis.

În plângerea penală ajunsă la DNA, Remus Vulpescu îl acuză pe Dan Diaconescu de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, deoarece acesta ar fi indus în eroare statul român şi opinia publică susţinând că deţine suma de 200 de milioane de lei necesară pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni deţinut la SC Oltchim SA.

Pe 3 octombrie, Remus Vulpescu a demisionat din funcţie şi în aceeaşi zi a sesizat Parchetul.

Omul de afaceri Dan Diaconescu a fost declarat adjudecatar al licitaţiei pentru privatizarea combinatului vâlcean, însă negocierile acestuia cu autorităţile române, derulate în perioada 24 septembrie – 1 octombrie, au fost finalizate fără încheierea unui contract de vânzare-cumpărare pentru pachetul de acţiuni deţinut de MECMA sau pentru creanţele deţinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Electrica asupra Oltchim.

NICIUN COMENTARIU