24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 17:34
No menu items!

Dan Diaconescu candidează la Târgu-Jiu contra lui Ponta

spot_img

Dan Diaconescu, liderul PP-DD, a declarat marţi seară, că va candida pentru un mandat de deputat la Târgu-Jiu, în colegiul în care candidează şi premierul Victor Ponta. El a făcut anunţul într-o conferinţă de presă susţinută în studioul OTV. Diaconescu a spus că USL şi ARD au făcut „blat”, adică în colegiile în care candidează lideri ai unei dintre părţi, cealaltă a desemnat candidaţi „de mucava” şi invers. El a precizat că, pentru a sparge acest blat, a ales să candideze la Camera Deputaţilor în colegiul în care candidează Victor Ponta. Diaconescu a spus că ar fi putut candida şi la Teleorman, unde candidează Crin Antonescu, dar a ţinut cont de faptul că fiica sa îl „preferă” pe Ponta, pe care îl numeşte „Mickey Mouse” atunci când îl vede la televizor. El a precizat că de joi se va muta la Târgu-Jiu, pentru a candida în „cel mai important colegiu din România, cel în care se dă bătălia pentru viitorul premier al României”. D.F.M.