Dan Şova, audiat la DNA. Procurorii îl acuză de complicitate la abuz în serviciu / UPDATE

Fostul ministru al transporturilor a fost citat, miercuri, la DNA, pentru a-i fi prezentate acuzațiile care i se aduc în dosarul penal ce vizează contractele încheiate, în perioada 2007 – 2008, de casa de avocatură la care era partener cu complexurile energetice Turceni și Rovinari

Dan Sova_SZ 1

  • UPDATE

La ieșirea din sediul DNA, Dan Şova a declarat că a fost pus sub învinuire de procurori pentru complicitate la abuz în serviciu și că în acest caz este vorba de o sesizare făcută de cineva, cel mai probabil fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar. El a susținut că este normal ca procurorii să facă cercetări, dar asta nu înseamnă şi că se poate vorbi de vinovăţie.

Fostul ministru a spus că faptele vizate în dosar sunt din perioada în care el nu a avut legătură cu politica. Șova a precizat că onorariul de succes al acestor contracte era de 1-2% din valoarea recuperată în beneficiul celor două complexuri energetice. El a adăugat că miercuri nu a dat o declaraţie în faţa anchetatorilor, întrucât mai întâi trebuie să vadă dosarul, ocazie cu care va afla şi numele persoanei care a făcut sesizarea în acest caz.

Dan Șova a mai spus că nu se teme de nicio anchetă, precizând că oricine are dreptul să sesizeze Parchetul, dar nu se poate vorbi de o confirmare a faptelor reclamate.

Dan Şova s-a prezentat, miercuri dimineaţă, la Direcția Națională Anticorupție (DNA), fiind citat pentru a fi audiat într-un dosar privind contracte ale firmei de avocatură “Şova & Asociaţii” cu complexurile energetice Rovinari şi Turceni.

Dan Sova_SZ 2

Surse judiciare susțin că fostul ministru al transporturilor, în prezent purtător de cuvânt al PSD, a fost citat pentru a-i fi prezentată acuzația care i se aduce – și anume, complicitate la abuz în serviciu, în dosarul penal deschis în legătură cu o serie de contracte de asistență juridică derulate, în perioada 2007 – 2008, de casa de avocatură “Șova & Asociații” cu complexurile energetice Turceni și Rovinari.

Dosarul are la bază un raport al ANAF din vara anului 2011, care arăta că “Șova & Asociații” ar fi obţinut contracte ilegale de la stat, în valoare de peste un milion de euro.

Cu toate că în cadrul celor două societăţi comerciale sunt organizate şi funcţionează câte un birou juridic, conducerea acestora a angajat cheltuieli şi a încheiat cu Societatea Civilă de Avocatură Şova & Asociaţii contracte de asistenţă şi reprezentare juridică fără a fundamenta achiziţia unor astfel de servicii din punct de vedere al oportunităţii, economicităţii, eficienţei şi fără a întocmi un studiu privind fundamentarea eficienţei economice faţă de resursele economice de care dispuneau unităţile în cauză.

Pentru serviciile «prestate», Societatea Civilă de Avocatură Şova&Asociaţii a încasat de la cele două entităţi suma de 7,1 milioane de lei (1,8 milioane de euro), din care estimăm, ca fiind cu titlu necuvenit, suma de 4, 4 milioane de lei (1,1 milioane de euro), sumă care va creşte cu contravaloarea orelor decontate pentru prestaţia avocaţilor (ore/zi/avocat) şi care nu pot fi justificate, aşa cum rezultă din situaţia paradoxală constatată.

Raport de Control al ANAF, iunie 2011

Concret, potrivit ANAF, în perioada 2007 -2008, “Şova & Asociaţii” a încheiat cu complexul energetic Rovinari două contracte de asistenţă şi reprezentare juridică şi trei acte adiţionale prin care s-a suplimentat valoarea contractelor. Asta, în condiţiile în care, complexul cu capital majoritar de stat avea propriul Birou juridic, iar cei şapte consilieri de aici au reprezentat în instanţă societatea, în acea perioadă, în 196 de procese.

Aşa se face că, pe lângă cheltuielile cu propriii jurişti, complexul Rovinari a plătit Casei de avocatură “Şova &Asociaţii” peste 3, 1 milioane de lei (780.000 de euro, la cursul BNR din 2007), arătau inspectorii Fiscului. Aceştia au subliniat în același raport o serie întreagă de abateri imputate directorilor de la Rovinari, legate de modul în care aceştia au gestionat şi administrat resursele financiare alocate asistenţei juridice. În primul rând, auditul Fiscului arăta că cele două contracte nu se justificau, dat fiind că societatea avea la dispoziţie 7 jurişti angajaţi.

Chiar şi aşa, contractele cu casa de avocatură a lui Dan Şova s-au încheiat fără respectarea Legii achiziţiilor publice, arătau inspectorii, care prezentau și “mecanismul” folosit pentru semnarea acestor contracte: S-au trecut valori sub plafonul minim impus de lege pentru organizarea de licitaţii. După semnarea contractelor, valoarea a fost umflată prin acte adiţionale iar procentele “de succes” au fost de ordinul sutelor de mii de euro, fără a se fi menţionat în contract suma din care se deduc.

Juriștii de la stat au muncit pentru Șova

Legat de contractele derulate la CE Rovinari, societatea ar fi făcut către “Şova &Asociaţii” plăţi pe care inspectorii ANAF le considerau ilegale. E vorba de peste 960.000 de lei (240.000 de euro), achitaţi pentru patru litigii de muncă în care societatea de stat ar fi fost reprezentată de casa de avocatură. “Această reprezentare excede contractului şi actelor adiţionale” şi ar fi intrat în atribuţiile juriştilor societăţii”, spuneau inspectorii.
Tot în categoria “plăţi considerate nelegale” intră alţi aproape 250.000 de euro pe care societatea de stat i-a achitat către avocaţii Casei de avocatură. Este vorba despre un onorariu de succes pentru cel de-al doilea contract, care viza eşalonarea, pe o perioadă de cinci ani, a unei datorii de peste 82 de milioane de lei (20,5 milioane de euro) către societatea Închiderea şi Conservarea Minelor Târgu-Jiu.
“Din documente rezultă că întâmpinarea către instanţă a fost întocmită de Biroul juridic al Complexului Energetic Rovinari şi nu de SCA «Şova &Asociaţii», încălcând articolul 1 din contract”, era subliniat în acelaşi raport. Cu alte cuvinte, juriştii CE Rovinari au muncit în locul avocaţilor Casei “Şova & Asociații”.
Avocaţii de “Şova &Asociații” au lucrat 27 de ore pe zi

La cele peste 1,1 milioane de euro pe care “Şova&Asociaţii” le-ar fi încasat necuvenit de la cele două societăţi de stat se adaugă numărul de ore decontate pe zi fiecăruia dintre avocaţii Casei, în dosarele Turceni şi Rovinari.

Din analiza prin sondaj a numărului de ore/zi/avocat decontate de societăţile Rovinari şi Turceni Casei de avocatură “Şova&Asociaţii” au rezultat numeroase situaţii paradoxale. De exemplu, în 24 de zile, un număr de şapte avocaţi au prestat între 19 şi…27 de ore pe zi pentru cei doi clienţi.

Raport de Control al ANAF, iunie 2011

Milionul de la Turceni, ca la Rovinari

Şi cu societatea Turceni, “Şova&Asociaţii” a încheiat, în 2007 -2008, tot două contracte de asistenţă şi reprezentare juridică şi două acte adiţionale. Asta, în condiţiile în care complexul avea şi el propriul Birou juridic. Iar în acea perioadă, juriştii companiei de stat au reprezentat în instanţă societatea în aproximativ 430 de procese.

Practic, arată raportul, pe lângă cheltuielile cu propriii jurişti, complexul Turceni a plătit pentru consultanţa şi reprezentarea juridică acordată de “Şova&Asociaţii” peste un milion de euro. Contractele au fost derulate însă după “modelul Rovinari”, inspectorii punctând aceleaşi nereguli la “capitolul” încălcarea Legii achiziţiilor publice.

Ca şi la Rovinari, şi la Turceni s-ar fi făcut plăţi ilegale. Astfel, pe de o parte, CE Turceni a achitat casei de avocatură 1,1 milioane de lei (275.000 de euro) drept onorariu de succes pentru câştigarea unui proces legat de o datorie de 48 de milioane de lei ( 12 milioane de euro) pe care societatea de stat o avea de recuperat de la Electrica SA.

Suma plătită avocaţilor a reprezentat onorariul de succes de 2%, calculată la totalul creanţei eşalonate pe o perioadă de cinci ani, şi nu la suma recuperată în instanţă, aşa cum prevede articolul 1 din Actul adiţional încheiat la contractul cu CE Turceni.

O altă plată considerată ilegală reprezintă tot un onoariu de succes, de 1,2 milioane de lei (300.000 de euro), achitat firmei lui Dan Şova pentru eşalonarea, pe o perioadă de cinci ani, a unei datorii de peste 69, 5 milioane de lei (17,3 milioane de euro) pe care complexul o avea către societatea Închiderea şi Conservarea Minelor Târgu- Jiu.

Raport de Control al ANAF, iunie 2011

“Din documente rezultă că SCA «Şova&Asociaţii» nu a reprezentat, la termenele de judecată, interesele CE Turceni, încălcând articolul 1 din contract”, era subliniat în raport.

Raluca Dan/Cristi Ciupercă

NICIUN COMENTARIU