11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 9:36
No menu items!

Daciana Sârbu, despre candidatura lui Ponta la Preşedinţie: Am început eurocampania. Restul, întrebări ipotetice

spot_img

Ponta_Daciana_SZ

Europarlamentarul PSD Daciana Sârbu a fost întrebată, marţi, cum vede faptul că, după lansarea eurocandidaţilor PSD-UNPR-PC se vorbeşte despre o posibilă candidatură a soțului ei, premierul Victor Ponta, la Preşedinţie. Daciana Sârbu a răspuns sec că a fost lansată campania pentru PE, iar restul sunt „întrebări ipotetice”.

Eu am fost pe scenă la Romexpo. A fost lansarea candidaţilor Alianţei la alegerile pentru Parlamentul European. Pot să vă vorbesc despre faptul că această alianţă are cei mai buni candidaţi, cea mai bună listă. Pot să vă vorbesc despre faptul că am început campania şi principalul mesaj este «Mândri că suntem români». Restul sunt întrebări ipotetice.

Daciana Sârbu

europarlamentar PSD

Ponta a declarat, sâmbătă, la lansarea eurocandidaţilor alianţei PSD-UNPR-PC, că alianţa va fi câştigătoare inclusiv în noiembrie 2014, apoi a precizat: „Dacă consideraţi că trebuie să fiu candidat la Preşedinţie, bineînţeles că voi fi”.

R.D.