Cutremur de 5,2 grade, în nordul Italiei

Cutremur de 4,2 grade pe scara Richter în Vrancea
foto: milcovul.ro
Cutremur de 5,2 grade, în nordul Italiei
foto: milcovul.ro

Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade pe scara Richter a fost resimţit vineri în nordul Italiei, mai ales în regiunile Lombardia, Emilia Romagna, Veneto şi Toscana, informează mass-media din Peninsulă.

Potrivit INVG (Institutul naţional de geofizică şi vulcanologie), epicentrul a fost localizat la doi kilometri de Fivizzano, în provincia Massa e Carrara (Toscana) la o adâncime de 5,1 kilometri. Institutul american de geofizică a estimat adâncimea la 10 kilometri.

Cutremurul a provocat panică în localitatea Reggio Emilia, unde au fost evacuate câteva clădiri, iar la Genova şi Torino, populaţia a ieşit pe străzi ca măsură de precauţie.

Seismul a fost simţit în întreaga regiune Veneto, mai ales în provinciile Verona, Vicenza, Padova, Rovigo şi Veneţia, dar nu au fost deocamdată înregistrate victime sau pagube materiale.

C.I.

NICIUN COMENTARIU