19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 11:50
No menu items!

UPDATE / Curtea Supremă – decizie în miez de noapte pentru contestarea legilor justiției. DOCUMENT

spot_img
  • UPDATE

Curtea Supremă a confirmat, vineri dimineața, hotărârea luată la reuniunea de joi seară, dar și faptul că ședința Secțiilor Unite a fost convocată la cererea Secției Penale. 

„Joi, 29 martie 2018, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au constituit în Secții Unite, conform dispozițiilor art.25 lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru sesizarea Curții Constituționale cu privire la exercitarea controlului de constituționalitate, înainte de promulgare, asupra Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Ședința Secțiilor Unite a fost convocată la cererea Secției Penale a Înaltei Curți de Casație şi Justiție, transmisă prin adresa nr.105/C/29.03.2018, în temeiul art.27 alin.(1) teza a III-a din Regulamentul privind organizarea şi funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație şi Justiție.

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, legal constituite, prin Hotărârea nr.1 din 29 martie 2018, au sesizat Curtea Constituțională asupra aspectelor de neconstituționalitate cuprinse în Legea de modificare şi completare a Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.”, au transmis reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție, într-un comunicat de presă. 

CITEȘTE AICI HOTĂRÂREA ÎCCJ

Curtea Supremă atacă, din nou, la Curtea Constituțională Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Decizia ar fi fost luată, joi seara, după o reuniune urgentă care a avut loc la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit luju.ro, în spatele acestei mișcări ar sta o serie de judecători ai Secției Penale precum Horia Selaru (fost consilier al Laurei Codruța Kovesi), Ioana Bogdan (fost consilier al lui Daniel Morar, în mandatul acestuia la șefia DNA), Simona Nenita sau Francisca Vasile. Aceștia ar fi chemat-o pe vicepreședinta ÎCCJ, judectoarea Gabriela Elena Bogasiu, care o substituie pe șefa instanței Cristina Tarcea cât timp aceasta se află în concediu, și i-au cerut să convoace de urgență Secțiile Unite pentru joi, 29 martie 2018, la ora 19.00.

Dată fiind ora târzie, nu s-a putut întruni cvorum, astfel încât ședința a fost amânată, pentru a se relua, însă, la orele 20.00. În acest interval, judecătorii au fost chemați de urgență, pentru a fi asigurat cvorumul obligatoriu de două treimi, mai scriu jurnaliștii de la „Lumea Justiției”.

Decizia ÎCCJ vine după ce plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat luni cele trei legi ale Justiţiei – Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Și parlamentarii PNL şi USR au anunţat joi că au contestat din nou la Curtea Constituţională (CCR) cele trei legi ale justiţiei – Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).