15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 14:12
No menu items!

Curtea Supremă: Alegerea premierului libian Miitig este anticonstituțională

spot_img

Hotărârea deschide calea unei reglementări a crizei din Libia

 Ahmed Miitig

Curtea Supremă de la Tripoli a decis luni că alegerea premierului Ahmed Miitig, la începutul lunii mai, este anticonstituțională, hotărârea deschizând calea unei reglementări a crizei din Libia, unde două guverne își dispută legitimitatea puterii, transmite France Presse.

”Curtea a calificat drept anticonstituțională alegerea domnului Miitig în Congresul general național (CGN, parlamentul)”, a declarat un judecător al Curții, la finalul unei scurte audiențe consacrate citirii verdictului.

Guvernul în exercițiu condus de Abdallah al-Theni a afirmat săptămâna trecută că se va adresa justiției pentru a se decide dacă trebuie să cedeze puterea noului cabinet, condus de Ahmed Miitig.

Diferendul s-a amplificat la începutul lunii trecute, în condițiile în care Miitig a fost ales în urma unei proceduri controversate în CGN. Ahmed Miitig nu a primit inițial decât 113 voturi din partea parlamentarilor libieni, în vreme ce pragul minim necesar era de 121 de voturi.

C.A.