9.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 14:26
No menu items!

Curtea de Conturi: CEC Bank nu respectă în totalitate procedurile legale la acordarea creditelor

spot_img

CEC BANK

Raportul pe 2012 al Curții de Conturi sancționează o serie de nereguli constatate la banca de stat CEC, printre care nerespectarea procedurilor legale în acordarea creditelor și diferențe de ordinul milioanelor de euro în operațiunile contabile.

Într-un paragraf care se referă la modul în care CEC Bank a dus la îndeplinire măsurile dispuse anterior, raportul constată: „ducerea parţială la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizie, referitoare la operaţiunile de consemnare pe seama statului și virarea sumelor prescrise la bugetul de stat, precum și la nerespectarea procedurilor legale în acordarea creditelor, situație în care s-a acordat un nou termen de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse”.

Modul în care CEC derulează activități de creditare a fost pus la îndoială la sfârșitul anului trecut, când a Ioana Băsescu a cumpărat un teren agricol în județul Călărași, prin accesarea unui credit de 1 milion de euro de la banca de stat.

Această operațiune este suspectată de favoritism politic, din mai multe puncte de vedere:

Alte constatări ale Curții de Conturi:

  • Abateri în evidenţa operativă şi contabilă: necorelaţii între datele şi informaţiile existente în diferite aplicaţii informatice utilizate de bancă pentru reflectarea în evidenţa contabilă a operaţiunilor derulate de aceasta, constatându-se o diferenţă între evidenţa analitică şi cea sintetică, la data de 31.12.2012, în valoare totală de 9,39 mil. lei şi 168.000 € (total – peste 2 mil. €);
  • Abateri referitoare la efectuarea inventarierii patrimoniului şi înregistrarea rezultatelor, ca de exemplu neefectuarea, la toate unităţile băncii, a inventarierii valorilor şi imprimatelor cu regim special aflate în tezaur;
  • Nefinalizarea operațiunii de valorificare a rezultatelor inventarierii, cum ar fi neevaluarea şi neînregistrarea în evidenţa contabilă a valorii plusurilor/minusurilor de inventar, stabilite în urma inventarierii patrimoniului din decembrie 2011 și decembrie 2012;
  • Abateri referitoare la încheierea unor contracte de lucrări;
  • Efectuarea unor cheltuieli nelegale de deplasare;
  • Nu au fost recepţionate lucrările de amenajare, în valoare 3,07 milioane de lei, executate la unele sedii ale băncii, pentru care nu a fost obţinută autorizaţia de construcţie; nu au fost întocmite procese-verbale de recepţie valabile, în cazul unor lucrări de amenajare, în valoare totală de 524.000 lei – acestea nu conţin numărul şi data autorizaţiei de construire şi sunt semnate doar de reprezentanţii băncii, în condițiile în care societatea executantă a fost radiată;
  • Neluarea tuturor măsurilor de recuperare a unor creanţe, reprezentând chirii în valoare de 4,35 milioane de lei pentru spaţii aparţinând băncii și contravaloarea unei pagube de 98.000 lei produsă de un chiriaş prin distrugerea unui spaţiu;
  • Deficiențe privind evidențierea unor creanțe ale băncii; nu au fost transpuse în evidența contabilă creanțe pentru care banca, în urma analizelor efectuate, a considerat că nu mai există șanse de recuperare, fără însă a aștepta finalizarea procedurilor judiciare inițiate pentru recuperarea lor, precum și creanțe pentru care nu a fost efectuată o analiză privind existenţa răspunderii materiale. În cadrul acestora au fost identificate creanţe prescrise în valoare de 754 mii lei.

Experții Curții cer, printre altele, reglarea diferenţelor existente între evidenţa analitică a băncii şi cea sintetică și analizarea tuturor creanțelor scăzute din evidențele băncii, din punct de vedere al existenței răspunderii materiale, stabilirea prejudiciilor constatate în urma analizei, precum și dispunerea măsurilor de recuperare a acestora.

CEC Bank este condusă din 2007 de Radu Grațian Ghețea, deși la finalul anului trecut, în Guvern și în Comisia de buget-finanțe a Senatului s-a pus problema demiterii acestuia.

 Vlad Bârleanu