11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 12:28
No menu items!

Curtea de Apel București: Mircea Băsescu a acreditat ideea că justiția e la discreția lui

spot_img

Judecătorii arată, în motivarea deciziei de arestare a fratelui președintelui, că acesta reprezintă un pericol pentru ordinea publică și pentru că  promitea intervenții la șeful statului

Mircea Basescu_CAB_SZ

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă au acreditat ideea că justiţia este la discreţia influenţelor lor, profitând de poziţia pe care o are fratele preşedintelui, pentru a da credibilitate afirmaţiilor făcute. Aceasta este concluzia magistraților Curții de Apel Bucureşti (CAB), exprimată în motivarea deciziei de menţinere a arestării celor doi.

CAB a reluat practic argumentele avute de în vedere de Tribunalul Bucureşti la arestare, subliniind că se impune menţinerea celor doi în detenţie.

Este de remarcat faptul că inculpaţii au înţeles să urmărească obţinerea unor foloase substanţiale de pe urma persoanelor interesate să rezolve pe căi ilicite anumite probleme judiciare, promiţând o hotărâre favorabilă în schimbul unor sume de bani, cu consecinţa afectării încrederii publicului în funcţionarea sistemului judiciar, acreditând ideea că justiţia este la discreţia influenţelor lor, profitând de poziţia pe care o are inculpatul Băsescu Mircea pentru a da credibilitate afirmaţiilor făcute.

Curtea de Apel București

Magistrații mai menţionează în motivare „gradul ridicat de pericol social al faptelor”, subliniind că acesta nu este diminuat de faptul că presupusa activitate infracţională s-a derulat în perioada 2011-2012.

Natura infracţiunii, presupus a fi fost săvârşită de către inculpaţi, modul în care aceştia au acţionat, conturează un grad ridicat de pericol social al faptelor pentru care sunt cercetaţi, constând în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii civile, generat de rezonanţa socială negativă a faptului că inculpaţii, asupra cărora planează acuzaţia comiterii unor asemenea infracţiuni, ar putea fi cercetaţi în stare de libertate. În acord cu judecătorul fondului, se constată că, deşi presupusa activitate infracţională s-a derulat în perioada 2011-2012, nu se poate susţine că trecerea timpului a diminuat pericolul social generat, având în vedere contextul şi modalitatea în care s-a ajuns la devoalarea acestora, dar şi impactul provocat asupra societăţii româneşti.

Curtea de Apel București

Instanța: există probe că Mircea Băsescu a făcut trafic de influență

Judecătorii subliniază că „există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii Băsescu Mircea şi Căpăţînă Marian Adrian au săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, respectiv complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă„.

În perioada 20.02.2011 – 22.02.2012 inculpatul Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 euro de la A. F. (Anghel Florin, fiul Anghel Sandu – n.r.), prin intermediul inculpatului Căpăţînă Marian Adrian, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei penale referitoare la A. S. (Anghel Sandu – n.r.), precum şi a altor cereri privind măsura arestării preventive, formulate în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă lui A. S., fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate, pentru faptul că a intermediat remiterea banilor, inculpatul Căpăţînă Marian Adrian însuşindu-şi suma de 350.000 euro din suma totală de 600.000 euro primită de la A. F.

Curtea de Apel București

Curtea de Apel Bucureşti adaugă, referitor la probele depuse la dosar de familia lui Bercea Mondial, că s-a invocat contrafacerea înregistrărilor, însă fără a fi aduse argumente care să pună la îndoială caracterul autentic sau complet al acestora.

S-a invocat contrafacerea înregistrărilor, fără a se aduce argumente care să pună la îndoială caracterul autentic sau complet al acestora, cu atât mai mult cu cât judecătorul de drepturi şi libertăţi învestit cu soluţionarea contestaţiilor a procedat la vizionarea CD-urilor aflate la dosar şi care conţin înregistrările respective. În plus, la acest moment procesual, şi anume, soluţionarea unei propuneri de arestare preventivă, nu se poate pune în discuţie legalitatea probelor.

Curtea de Apel București

Instanţa face referire şi la afirmaţia lui Marian Căpăţînă potrivit căreia cei 600.000 de euro primiţi de la fiul lui Bercea Mondial ar fi fost, de fapt, un împrumut la care nu trebuia să plătească dobândă. CAB subliniază, în acest context, că afirmaţia este contrazisă de înregistrările în care acelaşi Căpăţînă recunoaşte că a primit banii pentru a fi utilizaţi de o persoană care ar lăsa să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor învestiţi cu soluţionarea cauzei în care era judecat Bercea Mondial.

Audiat în prezenta cauză în calitate de suspect, Căpăţînă Marian Adrian a declarat că a primit suma de 600.000 de euro de la A. F., în două tranşe, însă această sumă i-a fost remisă cu titlu de împrumut, fără a fi nevoit să plătească dobândă, să garanteze în vreun fel împrumutul sau să stabilească un termen de restituire a sumei împrumutate, practic în condiţii dezavantajoase şi riscante pentru împrumutător. Toate acestea în condiţiile în care, conform propriei declaraţii, Căpăţînă Marian Adrian era numai un consătean al familiei A., fără să aibă vreo relaţie apropiată cu vreunul din membrii acestei familii, despre care ştia că se ocupă cu cămătăria. Deşi inculpatul Căpăţînă Marian Adrian afirmă în declaraţia sa că a primit suma de 600.000 de euro cu titlul de împrumut, din înregistrările ataşate la dosar, nu rezultă că acesta a invocat vreodată pretinsa înţelegere referitoare la împrumutarea sumei menţionate în momentele în care i s-a solicitat restituirea sumei. Dimpotrivă, inculpatul Căpăţînă Marian Adrian recunoaşte că a primit suma de 600.000 de euro pentru a fi utilizaţi de către o persoană care ar lăsa să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor învestiţi cu soluţionarea cauzei în care era judecat A. S. sau a celor chemaţi să soluţioneze diferite cereri în legătură cu arestarea preventivă.

Curtea de Apel București

R.D.