20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 19:10
No menu items!

Cursul BNR a scăzut la cel mai REDUS nivel din ultimul an

spot_img

Cursul de schimb anunţat de Banca Naţională a României a scăzut, joi, cu 0,97 bani (0,22%), la 4,3847 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele 13 luni

casa de schimb

Potrivit analiștilor, leul a fost susţinut şi de infomaţiile privind o posibilă reducere a rezervelor minime obligatorii.

Surse oficiale citate de mediafax au declarat că BNR va reduce, la începutul săptămânii viitoare, ratele aplicate la rezervele minime obligatorii în valută, în prezent la 18% din pasivele băncilor, ca răspuns la măsurile BCE de relaxare monetară, iar din toamnă ar putea să reînceapă scăderea dobânzilor dacă prognoza de inflaţie va coborî sub 3%.

BNR nu a mai anunţat un curs mai redus decât cel de joi pentru euro din 31 mai 2013, când rata de referinţă a fost de 4,3794 lei/euro.

Pentru dolarul american, banca centrală a publicat un curs de 3,2205 lei, cu 0,97 bani (0,3%) sub nivelul de miercuri.

Francul elveţian este cotat la 3,6036 lei, în coborâre cu 0,87 bani.

Cu puţin timp înaintea orei 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, euro era cotat pe piaţa interbancară la 4,3840 – 4,3850 lei, în scădere uşoară, cu 0,18%, faţă de nivelurile de 4,3910 – 4,3930 lei/euro înregistrate miercuri la ora 16:30, potrivit dealerilor.

În regiune, forintul s-a depreciat joi cu 0,25% faţă de euro, iar zlotul a stagnat.

Ratele medii ale dobânzilor practicate joi dimineaţă de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au scăzut la 2,28% – 2,78% pe an, de la 2,49% – 2,99% pe an în ziua anterioară.

Dobânzile continuă să fie sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an, şi peste dobânda practicată de banca centrală la facilitatea de depozit, de 0,5% pe an.

Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au coborât la 2,25% – 2,75% pe an, de la 2,34% – 2,84% pe an în şedinţa de miercuri.

Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, s-a menţinut joi dimineaţă la 2,43% pe an.

S.Z.