Cum va fi vremea până pe 26 octombrie. Ce temperaturi vor fi şi cât va ploua în fiecare regiune a ţării

ANM a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 13 – 26 octombrie

toamna

Vremea se va menține călduroasă până la jumătatea acestei săptămâni, însă weekendul care urmează va fi caracterizat printr-o scădere a temperaturilor cu până la 10 grade Celsius, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), publicată luni și valabilă pentru perioada 13 – 26 octombrie 2014.

BANAT

Între 13 și 16 octombrie, vremea va fi caldă pentru această perioadă, cu valori medii ale temperaturilor maxime de 25-26 de grade. Începând din data de 17 octombrie și până pe 19 octombrie vremea se va răci, astfel că maximele diurne vor reveni la normalul datei și vor avea o medie de 18 grade. Ulterior, se estimează mici variații de la o zi la alta, în jurul acestei valori.

Minimele nocturne vor urma o evoluție asemănătoare. Astfel, până pe 16 octombrie, media lor va crește de la 11 la 14 grade, apoi va scădea spre 7 grade, pe 20 octombrie, valoare ce se va menține practic constantă până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni. În cursul intervalului de prognoză se profilează două intervale cu ploi, 15-18 octombrie (ploi moderate cantitativ) și 21-22 octombrie. În celelalte zile din cursul celor două săptămâni probabilitatea de ploaie va fi redusă.

CRIȘANA

Între 13 și 15 octombrie vor fi zile de sfârșit de vară, întrucât valorile medii ale temperaturilor maxime vor atinge 25-26 de grade. Începând din data de 16 octombrie și până pe 19 octombrie, vremea se va răci treptat, astfel încât maximele diurne vor ajunge apropiate de normalul datei și vor avea media de 17 grade. Ulterior se estimează mici oscilații, în jurul mediei de 18 grade. Minimele nocturne vor fi mai ridicate până pe 18 octombrie, cu o medie de 11-13 grade, apoi, pe fondul unor nopți răcoroase, vor coborî spre 7 grade, valoare ce se va menține practic constantă până la sfârșitul intervalului. Va ploua în intervalele 15—18 octombrie (local vor fi cantită.i importante de apă acumulată) și 21-22 octombrie. În celelalte zile ale intervalului de prognoză fie nu va ploua deloc, fie doar foarte slab.

TRANSILVANIA

În primele 3 zile din intervalul analizat, vremea se va menține caldă, astfel încât media temperaturilor maxime va fi de 23-24 grade, iar cea a temperaturilor minime va urca de la 8 grade, pe 13 octombrie, la 11 grade, pe 17 octombrie.

Urmează un proces de răcire ce va determina, ulterior datei de 20 octombrie, un regimul termic care se va încadra limitelor normale pentru această regiune, întrucât pe parcursul celei de-a doua săptămâni, în medie, nu se vor mai depăși, ziua, 18 grade, iar noaptea, 5 grade. În perioada 16-18 octombrie ploile slabe și moderate cantitativ se pot semnala pe spații relativ extinse, apoi probabilitatea de ploaie va fi destul de redusă, exceptând ziua de 21 octombrie când local sunt de așteptat ploi slabe.

MARAMUREȘ

Deși media temperaturilor maxime va fi în scădere ușoară și treptată începând din data de 15 octombrie, vremea se va menține caldă pentru această perioadă până pe 17 octombrie, deoarece minimele nocturne de abia atunci vor coborî sub 10 grade. Sfârșitul primei săptămâni, se profilează a fi din punct de vedere termic deja normal spre răcoros, cu o medie a maximelor diurne de 15 grade și una a minimelor nocturne de 6 grade.

A doua săptămână se va încadra regimului termic apropiat de cel normal pentru ultima decadă a lunii octombrie, cu mici variații de la unul la două grade de la o zi la alta, pentru temperaturile maxime în jurul a 16 grade, iar pentru cele minime, în jurul a 7 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 15 și 18 octombrie (când sunt posibile și cantități mai importante de apă) și pe 21 octombrie, în restul intervalului de referință urmând să predomine vremea frumoasă.

MOLDOVA

Primele 3-4 zile ale intervalului de prognoză vor fi caracterizate de o încălzire a vremii, cu maxime de la 20 de grade, pe 13 octombrie, la 23 de grade, pe 16 octombrie, în medie, iar valorile termice nocturne minime vor crește de la 7 grade, pe 23 octombrie, la 13 grade, pe 17 octombrie.

Ca urmare a unui proces de răcire, a doua săptămână debutează prin revenirea la un regim termic normal, caracterizat prin medii ale temperaturilor maxime de 16 grade și respectiv ale temperaturilor minime, de 6 grade. Ulterior, se estimează oscilații de mică amplitudine de la o zi la alta, fără ca media temperaturilor maxime să mai depășească 20 de grade. Va ploua local între 15 și 18 octombrie, iar ploi slabe vor mai fi posibile în 21 octombrie. Pentru restul intervalului de prognoză, probabilitatea de ploaie va fi foarte redusă.

DOBROGEA

Între 13 și 17 octombrie media temperaturilor maxime va crește de la 19 la 24 de grade. Începând din data de 16 octombrie și până pe 19 octombrie, vremea se va răci treptat, astfel că maximele diurne vor ajunge apropiate de normalul datei și vor avea media de 17 grade pe 19 octombrie.

Ulterior se prefigurează mici oscilații, în jurul acestei valori. Minimele nocturne vor crește până pe 17 octombrie, de la o medie de 10 grade la 15 grade. Apoi, pe fondul unor nopți din ce in ce mai răcoroase, vor coborî spre 7 grade, pe 20 octombrie, valoare ce va crește foarte puțin până la sfârșitul intervalului de referință. Local va ploua în perioada 17-19 octombrie, însă în celelalte zile din cele două săptămâni fie nu va mai ploua deloc, fie doar foarte slab și izolat.

MUNTENIA

Procesul de încălzire va avea drept rezultat o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă în 16 octombrie, când media maximelor termice va depăși 25 de grade. Imediat, însă, va urma o răcire care va readuce această medie aproape de valorile obișnuite pentru ultima decadă a lunii octombrie, respectiv 16-17 grade. Din 19 octombrie, temperaturile vor marca ușoare creșteri sau scăderi de la o zi la alta, oscilând în jurul mediei regionale de 18 grade.

În privința regimului termic nocturn, în prima săptămână valorile vor fi în general ușor mai ridicate decât cele specifice perioadei din an, cu o medie de peste 8 grade, atingând chiar 13 grade pe 17 octombrie. În a doua parte a intervalului de referință se estimează nopți normale termic, cu medii ale minimelor de 5-8 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 16 și 18 octombrie, în restul intervalului de referință urmând să predomine vremea frumoasă.

OLTENIA

Între 13 și 16 octombrie, vremea va continua să se încălzească, încât valorile medii ale temperaturilor maxime vor urca de la 22 la 25 de grade. Începând din data de 17 octombrie și până pe 19 octombrie vremea se va răci, astfel că maximele diurne vor reveni la normalul datei și vor avea o medie de 19 grade. Ulterior, se estimează variații de până la două grade Celsius, de la o zi la alta, în jurul mediei regionale de 18 grade.

Minimele nocturne vor urma o evoluție asemănătoare. Astfel, până pe 17 octombrie, media lor va crește de la 9 la 13 grade, apoi va scădea spre 7 grade, pe 20 octombrie, valoare ce se va menține practic constantă până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni. Va ploua local între 15 și 18 octombrie, iar ploi slabe vor mai fi posibile în 21 octombrie. Pentru restul intervalului de prognoză, probabilitatea de ploaie va fi foarte redusă.

LA MUNTE

Până pe 16 octombrie, temperaturile vor fi destul de ridicate, cu o medie de 16-17 grade, caracterizând o vreme mai caldă decât în mod obișnuit. Totuși, vremea va deveni răcoroasă la sfârșitul acestei săptămâni, întrucât în zilele de 18 și 19 octombrie media maximelor diurne nu va mai depăși 9 grade. Regimului termic nocturn se va menține și el ridicat până pe 15 octombrie, fiind caracterizat printr-o medie de 7-8 grade.

Ulterior, nopțile vor fi mai reci, cu minime termice oscilând între două și 5 grade. Va ploua între 15 și 18 octombrie, iar în celelalte zile ale intervalului de referință probabilitatea de precipitații va fi mult mai redusă.

Estimarea temperaturilor este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, menționează ANM.

D.M.

NICIUN COMENTARIU