12.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 2:47
No menu items!

Cum poți să prelevezi organe fără să fii medic specialist

spot_img

Conferențiarul Mugurel Rusu, de la UMF Carol Davila, reușește să facă autopsii prin metode nelegale

chirurgie

Conferenţiarul Mugurel Constantin Rusu, acuzat de manipulare ilegală de cadavre umane şi plagiat, urmează să fie „uns” profesor universitar în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti.

În timp ce un neurochirurg ieşean, zilele trecute, a fost acuzat de experienţe ilegale pe pacienţi fără existenţa unor dovezi, în cazul dr. Rusu Mugurel Constantin, dovada nelegalităţii folosirii de organe şi ţesuturi indemne, nemodificate patologic, prelevate în timpul autopsiei, în vederea efectuării de studii anatomice o reprezintă „materialul şi metoda” de lucru a acestor studii, declarate şi descrise pe larg în mai multe publicaţii de circulaţie internaţională, de însuşi  dr. Rusu Mugurel Constantin.

Mai mult, Mugurel Constantin Rusu nu figurează în baza de date a Colegiului Medicilor din Romania, deci nu practică profesia de medic. Cum poate atunci să participe la efectuarea de autopsii şi să studieze organe prelevate în momentul autopsiei cineva care nu practică profesia de medic şi nu este medic legist sau anatomo-patolog? Numai în condiţii nelegale.

Mugurel Constantin Rusu, conferenţiar în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti recunoaşte, în publicaţii de circulaţie internaţională, că a folosit organe şi cadavre neformolizate pentru studii anatomice. Acesta precizează că studiile ar fi fost efectuate în conformitate cu normele etice locale, inducând în eroare opinia publică internaţională cum că în România există norme etice şi legale care să permită înhumarea morţilor fără limbă-planşeu bucal-farige-laringe, sau cerebel-trunchi cerebral, organe folosite pentru studiile anatomice pe care domnul dr. Rusu Mugurel Constantin nu numai că le-a efectuat, dar le-a şi publicat. Cu toate că nu este autorizat să participe la efectuarea de autopsii, în articolul „The vascular layers on the rostral ventrolateral medulla”, publicat în Romanian Journal of Morphology and Embriology  2012, Mugurel Constantin Rusu prezintă în „Material şi metodă” faptul că a utilizat în sudiu „blocuri de trunchi cerebral şi cerebel disecate la autopsii medico-legale, la 20 de adulţi umani”. Studile sale sunt studii anatomice, care nu au nicio legătură cu autopsia, adică cu stabilirea cauzei morţii.

Carol Davila (2)

Potrivit Legii nr. 104/27.03.2003 privind manipularea cadavrelor umane si prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, instituţiile de medicină legală nu reprezintă baze clinice pentru disciplinele universitare de anatomie. În aceste condiţii, folosirea într-un studiu anatomic, aşa cum afirmă domnul conferenţiar univ. dr. Rusu Mugurel Constantin, de blocuri de trunchi cerebral şi cerebel disecate la autopsii medico-legale, efectuate la 20 de adulţi umani este nelegală!

În România există norme legale din care rezultă clar că prelevarea de piese, organe indemne de la cadavre în timpul autopsiei pentru a efectua studii ştiinţifice anatomice, care nu au nicio legatură cu autopsia, deci cu stabilirea cauzei morţii, este neetică şi nelegală.

Carol Davila (1)

Tot în acest articol, domnul conferenţiar univ. dr. Rusu Mugurel Constantin afirmă: „cauza morţii a fost traumatică”. În aceste condiţii este exclus ca respectivii indivizi să-şi fi dat acordul, sau să existe acordul rudelor în vederea folosirii organelor interne indemne într-un studiu ştiinţific anatomic, ce nu avea nicio legătură cu autopsia medico-legală. Şi din acest punct de vedere, studiul este un studiu nelegal şi contravine normelor etice.

Potrivit H.G. nr. 774/2000 privinid organizarea activităţii si funcţionarea instituţiilor de medicină legalã, activitatea de medicină legală se realizează de medici legişti, iar la efectuarea expertizelor, examinărilor, constatărilor sau a altor lucrări medico-legale pot participa şi alţi specialişti cu studii superioare,… şi alte persoane atestate ca experţi, în cadrul si pe durata functionãrii lor în institutiile de medicinã legala.” Niciunul din autorii articolului nu este medic legist şi nu a funcţionat într-o instituţie de medicină legală, prin urmare, niciunul din autorii articolului nu a avut cadrul legal să participe la efectuarea de autopsii medico-legale.

Domnului Mugurel Constantin Rusu i se atribuie în ştatul de funcţii, calificarea de „medic chirurgie generală”, fără ca acesta să deţină specializare clinică, în baza de date a Ministerului Sănătăţii figurând ca „Asistent universitar la catedra de Anatomie, Medic de medicină generală”. Atribuirea acestei funcţii este nelegală şi reprezintă un fals intelectual. Această nelegalitate figurează în Ştatele de funcţii din anii universitari 2010-2011, 2011-2012, 2012-2013, 2013-2014, 2014-2015.

Surse neoficiale ne-au explicat că Mugurel Constantin Rusu este foarte riguros cu normarea sa din statul de funcţii şi „solicită amănunte şi lămuriri de fiecare dată cănd este informat despre noul ştat de funcţii, dar niciodată nu a scos niciun cunvânt sau vreo remarcă privind atribuirea nelegală a acestei specializări de „medic chirurgie generală”.

Toate aceste ilegalităţi au fost sesizate Comisiei de etică şi deontologie universitară a U.M.F. Carol Davila Bucureşti, Ministrului Educaţiei Naţionale şi Corpului de control al Primului Ministru. Comisia de etică şi deontologie universitară a U.M.F. Carol Davila Bucureşti nu a răspuns nimic până în acest moment, deşi este în măsură să înţeleagă gravitatea şi nelegalitatea aspectelor sesizate, preşedintele acesteia fiind profesor universitar la disciplina de Medicină legală şi Bioetică.

Corpul de control al prim-ministrului a sesizat Colegiul Medicilor din România, iar Departamentul de jurisdicţie profesională din cadrul Colegiului Medicilor din România a precizat că Mugurel Constantin Rusu nu figureaza în baza de date şi că adresa a fost direcţionată către Colegiul Medicilor Dentişti din Bucureşti, deși acesta nu este medic dentist.

Mugurel Constantin Rusu a refuzat să răspundă la telefon pentru a ne explica dacă are specializare de medicină legală sau atonomie patologică.

Contactat anterior Mugurel Constantin Rusu a precizat că există cadru legal pentru utilizarea de cadavre neformolizate în studii şi că, „nu e nimic fundamentat din ce spuneţi”.