10.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 13:39
No menu items!

Cum îl vede ministrul Justiţiei pe viitorul procuror general

spot_img

Un candidat pentru funcția de procuror general trebuie să aibă 10 ani vechime în sistem, să fie integru, să fie profesionist şi să fi fost un manager bun,  a declarat ministrul Justiției, Raluca Prună.

Ministrul Justiţiei a precizat că toate condiţiile pentru selecţia pe care o va face pentru funcţia de procuror general, vor fi postate pe site-un instituţiei.

Ministrul discută cu reprezentanții CSM pentru declanșarea procedurilor de desemnare a unui nou procuror general. Raluca Prună a menţionat că nu are candidați în acest moment, deoarece abia va declanşa procedura.

Candidatul trebuie să îndeplinească niște condiții prevăzute de lege de 10 ani vechime. Trebuie să fie integru și trebuie să dovedească faptul că a avut o activitate managerială și că îndeplinește condiții minime de profesionalism. Va fi o procedură transparentă, deschisă.

Raluca Prună, ministrul Justiţiei

Tiberiu Nițu şi-a dat demisia din funcția de procuror general al României „ca un gest de responsabilitate și onoare”, după ce numele său a apărut în scandalul legat de folosirea coloanei oficiale. Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general, asigură acum interimatul la conducerea Ministerului Public.

M.N.