Cum îi blochează Tudorel Toader aspirațiile lui Kovesi la Parchetul European

Ministerul Justiției a publicat pe site un proiect de act normativ privind “aplicarea de către România a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European”. Potrivit acestuia, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, nu va avea nicio șansă să acceadă la vreo funcție în Parchetul European, deși, anul trecut, numele ei era vehiculat chiar pentru șefia acestei structuri. Motivul: ministrul justiției va desemna reprezentanții României, care vor fi validați, prin concurs, de o comisie condusă tot de ministrul justiției. 

Concret, potrivit proiectului, în cazul României, propunerile pentru funcțiile de procuror ar urma să fie făcute de ministrul justiției. Mai exact, ministrul justiției desemnează trei candidați în numele României în vederea numirii, de către Consiliului Uniunii Europene, în funcția de procuror european.

Candidații vor susține un interviu pentru această funcție, urmând să fie validați de o comisie prezidată de ministrul justiției, din care vor face parte un membru al Consiliului Superior al Magistraturii, desemnat de Plenul acestui; un reprezentant al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, desemnat de procurorul general; un specialist în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie penală, desemnat de ministrul justiției și un specialist în resurse umane, desemnat de ministrul justiției. 

În plus, candidații pot fi nu doar procurori, ci și judecători. “Pot participa la interviu procurori sau judecători cu minimum 15 ani vechime în funcția de procuror sau judecător și care dispun de experiență relevantă în ceea ce privește sistemul juridic românesc, urmărirea sau judecarea infracțiunilor financiare și cooperarea judiciară internațională în materie penală.”, se mai arată în proiect. 

“La data numirii în funcția de procuror european, persoana este eliberată din funcția de procuror sau judecător. Procurorul european în numele României are dreptul, la încetarea mandatului, să revină la postul de judecător sau procuror deținut anterior.”, se mai precizează în proiectul de lege. 

 

CITEȘTE AICI PROIECTUL DE LEGE

R.D.

NICIUN COMENTARIU