12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 11:59
No menu items!

Cum a fost blocată la Ministerul Transporturilor sechestrarea garanţiei lui Gruia Stoica. DOCUMENTE

spot_img

Ministrul Dan Şova s-a acoperit de avize şi comisii până când scrisoarea de garanţie a revenit de drept lui patronului GFR

Sova_Stoica_SZ

Cu o săptămână înainte ca banii să-i revină „de drept” lui Gruia Stoica, ministrul Dan Şova cerea avize, comisii, explicaţii şi puncte de vedere de la alte două ministere şi Guvern. Predecesoarea acestuia, Ramona Mănescu, susţine că Direcţia Juridică din Ministerul Transporturilor – cea care cerea încă din octombrie 2013 executarea Scrisorii de Garanţie – dezlegase încă din luna februarie solicitarea DIICOT, singurii care se împotriveau fiind membrii Comisiei de Privatizare.

Ramona Mănescu a declarat, pentru Sursa Zilei, că Direcţia Juridică avizase transferarea celor 10 milioane de euro către DIICOT Iaşi încă dinainte de 26 februarie (data încetării mandatului său la Transporturi). Conform unor documente intrate în posesia Sursa Zilei, Dan Şova a cerut opinii şi comisii până când scrisoarea de garanţie s-a întors „singură” la Gruia Stoica. Până pe 26 februarie, când Ramona Mănescu a plecat de la Ministerul trasnporturilor, comisia juridică şi-ar fi dat avizul pentru transferul scrisorii către DIICOT. „Urma doar Comisia de privatizare să-şi de acordul”, a declarat Ramona Mănescu pentru Sursa Zilei.

Cu o săptămână înainte ca Srisoarea de Garanţie de la Raiffeisen Austria să expire, ministrul Dan Şova concluziona că „Ministerul Transporturilor are de luat o decizie privind situaţia scrisorii de Garanţie bancară până la data de 20 martie 2014, în condiţiile în care are două opinii juridice divergente cu privire la returnarea/executarea instrumentului financiar”. Doar că nu Ministerul lua decizia, pentru că acesta a cerut consultări şi de la Justiţie şi de la Finanţe, ba chiar a trecut „situaţia” prin ultima şedinţă de Guvern premergătoare termenului final.

CITEȘTE ȘI

Ministrul Dan Şova s-a organizat astfel încât să se acopere de avize şi comisii până când scrisoarea de garanţie a revenit de drept lui Gruia Stoica.

– Până la data de 13.03.2014, ora 12, DGJRU va pregăti o adresă către Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei, în care va prezenta situaţia Scrisorii de garanţie (…) în scopul formulării unui punct de vedere autorizat pentru soluţionare, de rpeferinţă până la data de 17 martie, ora 16.00

– Punctele de vedere exprimate de cele două ministere ar urma să fie analizate înc ursul zilei de 18 martie astfel încât, dacă se impune ca necesar, să fie întocmită o notă de explicare care ar putea să fie propusă de domnul ministru Dan Şova în şedinţa de guvern din 19 martie.

Proces verbal al Comisiei de privatizare a CFR Marfă
12.03.2014

Războiul pe Scrisoarea de Garanţie

Încă din 16 octombrie 2013, Comisia de privatizare, condusă de secretarul de stat Cristian Ghibu, a propus returnarea Scrisorii de Garanţie şi încetarea anticipată a valabilităţii, cu recomandarea ca pentru aceste operaţiuni să fie obţinut avizul Direcţiei Generale Juridice şi resurse Umane. Rezoluţia comisiei de privatiuare a CFR,  NU A PRIMIT AVIZUL Direcţiei Juridice. Propunerea venise a doua zi după ce consultantul juridic al GFR (Boştină şi Asociaţii) a cerut să-i fie restituită Scrisoarea de garanţie. Solicitările au fost repetate în 26 octombrie, 22 noiembrie şi 18 decembrie 2013.

În ultima zi din an, secretarul de stat Ghibu îşi asumă o notă prin care îi cere ministrului de atunci, Ramona Mănescu, „să realizeze toate demersurile legale necesare pentru a … eliberare garanţia de participare (ordin de ministru din partea ordonatorului principal de credite – ministru către o persoană împuternicită să semneze actul de returnare a garanţiei de participare)”.

Juriştii Ministerului Transporturilor au fost însă de părere că GFR nu a îndeplinit chiar prima condiţie în privatizare – a depus cu întârziere o Notificare incompletă către Consiliul Concurenţei. „Cumpărătorul a îndeplinit în mod culpabil neîdeplinirea condiţiţiei suspensive şi, pe cale de consecinţă, conduita sa constituie nerespectarea unei obligaţii ce-i incumbă potrivit constractului” – Nota DGJRU.

Ministrul Dan Şova cere din nou, pe 12 martie, avizul DGJRU care a concluzionat că motivul principal pentru eşuarea privatizării a CFR Marfă a fost neîndeplinirea celei de întâi condiţii de către GFR”.

Adresa prin care DIICOT Iaşi cerea să-i fie pusă la dispoziţie suma de 10 milioane de euro depusă ca garanţie de Gruia Stoica a fost înregistrată pe 3.02.2014. Comisia de Privatizare a furnizat informaţii de clarificare din 10.02.2014. Pe 12 s-a reunit Comisia de privatizare care constata că are la opinii divergente şi nevooie de clarificări suplimentare. Pe 17 martie, secretarul de stat Nicuşor Marian Buică a fost însărcinat să analizeze şi să semenze documentele privind garanţia depusă de GFR. Fostul secretar Buică şi-a dat demisia la nici 24 de ore după ce a primit ordinul dispus de ministrul Dan Şova. În 19 martie, Nicuşor Buică a cerut vicepreşeditelui Comisiei de privatizare să convoace comisia de provatizare pentru analizarea situaţiei scrisorii de garanţie. Îna ceeaşi zi, Buică a cerut şi Direcţiei Generale Juridice şi Resurse Umane un punct de vedere cu privire la restituirea sau executarea scrisorii de garanţie. Într-un comunicat de presă al Ministerului Transporturilor de marţi, pe în 19 şi 20 martie, Ministerul a purtat discuţii cu DIICOT Iaşi.  În ultima zi până la expirarea Scrisorii de Garanţie, 20 martie, Ministerul Transporturilor a transmis prin Exim Bank solicitarea de executare a scrisorii de garanţie. Ministerul condus de Dan Şova susţine că Scrisoarea nu a putut fi executată din cauza răspunsul negativ al băncii austriece.

Mihaela Chiper
Ștefan Etveș