19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 12:19
No menu items!

Culiță Tărâță, anchetat pentru fraude

spot_img

Culita_Tarata

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Culiţă Tărâţă, vechi baron al PSD şi latifundiar în Insula Mare a Brăilei, este verificat de Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) pentru mai multe fonduri obţinute prin intermediul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). Conform jurnaliştilor pesurse.ro, funcţionarii din Ministerul Agriculturii şi Agenţiei de Plăţi s-au sesizat din presă despre neregulile legate de banii europeni şi au făcut raport către organismul abilitat, DLAF, care e acum în plină anchetă la Neamţ.

Agenţia de Plăţi a făcut licitaţii în judeţul Neamţ, una dintre condiţii fiind aceea ca o firmă să nu poată obţine mai mult de un singur proiect din bani europeni. Conform presei locale, o singură firmă a creat atâtea clone, încât să ia toate contractele, 30 la număr. Scandalul a ieşit la iveală când ziariştii au descoperit că societăţile nu numai că figurau la aceeaşi adresă, dar aveau şi aceiaşi angajaţi. Jurnaliştii au susţinut că firmele respective sunt legate de preşedintele CJ, Culiţă Tărâţă, deoarece garanţia depusă de societăţile respective a fost depusă de o singură firmă, TCE 3 Brazi, pe care baronul USL o deţine de ani de zile.

Sofia Marinescu