CSM anchetează cum a ajuns dosarul lui Blejnar în presă

Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-a sesizat din oficiu, sâmbătă, după ce presa a publicat nişte interceptări referitoare la Sorin Blejnar. Inspectorii verifică  dacă procurorul Marian Drilea a respectat procedurile în dosarul fostului şef al Fiscului, ataşând convorbiri care nu au legătură cu cauza.

“Ca urmare a apariţiei în mass-media a unor fragmente din presupuse interceptări efectuate în dosarul penal în care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Sorin Blejnar, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu, demarând verificări prealabile potrivit art. 45 din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată”, se arată în comunicatul publicat pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

 

Încă din 6 septembrie, Inspecţia judiciară a CSM a fost sesizată în acest caz, de către şeful Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Codruţ Olaru, pentru faptul că procurorul Marian Drilea – detaşat la Institutul Naţional al Magistraturii, începând cu 1 septembrie – a dat publicităţii rechizitoriul lui Sorin Blejnar înainte ca dosarul să ajungă la instanţa de judecată, adică înainte de a putea să devină public. Este vorba despre rechizitoriul finalizat în 31 august. Procurorul Drilea l-<a trimis şefului său ierarhic superior, pentru confirmarea legalităţii documentului, potrivit procedurii penale.

 

Sorin Blejnar susţine că stenogramele apărute în presă nu fac decât să confirme că a respectat legea şi spune că un procuror care participă alături de premierul Ponta la raliu nu are legitimitate. Fostul şef ANAF avertizează că ar putea sesiza instituţiile internaţionale. 

 

Apariţia acestor stenograme nu face decât să confirme încă o dată că atunci când am ocupat funcţia de preşedinte al ANAF am respectat legea, acţionând în interesul naţiunii române şi al instituţiei pe care am condus-o. Totodată, invit mass-media şi orice altă persoană interesată să analizeze cu atenţie şi obiectivitate toate cele 213 stenograme care se regăsesc la dosarul instrumentat de către DIICOT, pentru a constata cele afirmate anterior de mine, şi anume că nu am nicio legătură cu dosarul de evaziune fiscală instrumentat”, s-a apărat Blejnar.

Traian Băsescu afirmase  în 2011, când s-a declanşat scandalul în care este implicat fostul şef de la ANAF, că  nu l-a cunoscut pe Sorin Blejnar însă stenogramele demonstrează că, dimpotrivă, Blejnar era apropiat al preşedintelui  şi oamenilor acestuia şi că unii dintre aceştia ar fi putut avea  idee de posibilele fapte penale ale lui Blejnar.

CITEȘTE ȘI CSM trebuie să spună și cum a ajuns în presă rechizitoriul lui Blejnar


 

CSM

CSM trebuie să spună și cum a ajuns în presă rechizitoriul lui Blejnar

NICIUN COMENTARIU