12.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 3:27
No menu items!

CSM: Afirmaţiile premierului despre ancheta la „Bolintineanu” n-au afectat independenţa justiţiei

spot_img

Victor Ponta_Congres PSD_SZ

Declaraţiile premierului Victor Ponta referitoare la ancheta de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” privind posibile fapte de corupţie nu au afectat independenţa Justiţiei. Aceasta este concluzia raportului întocmit de Inspecţia Judiciară (IJ) din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

„Rezultatul raportului constă în faptul că prin declaraţiile premierului Victor Ponta  nu s-a depăşit limita unui discurs politic. Astfel, nu au existat elemente care să aducă atingere independenţei justiţiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, Tamara Manea.

Raportul Inspecţiei Judiciare va fi prezentat în faţa plenului CSM în şedinţa din 22 octombrie, urmând ca membrii Consiliului să decidă dacă şi-l vor însuşi.

Pe 11 iulie, CSM a sesizat Inspecţia Judiciară să verifice dacă independenţa Justiţiei a fost afectată în urma declaraţiilor premierului Victor Ponta privind ancheta pentru posibile cazuri de corupţie şi fraudă la bacalaureatul susţinut la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală.

R.D.