Criză de medicamente la Institutul Oncologic. Directoarea se declară surprinsă. Nicolăescu dispune control

medicamente

Unii pacienţi ai Institutului Oncologic Bucureşti au fost puşi, vineri, în faţa unei situaţii de criză: nu puteau face tratament citostatic, întrucât nu exista ser fiziologic, iar unitatea nu mai avea nici antibiotice, leucoplast şi comprese.

Managerul Institutului Oncologic Bucureşti (IOB), Ana-Maria Niţulescu, a declarat, însă, pentru MEDIAFAX, că a aflat vineri despre lipsa unor medicamente şi materiale sanitare şi că nu există stocuri de urgenţă. “Abia astăzi (vineri – n.r.) am aflat şi eu despre această situaţie. A fost o surpriză. Nu există stocuri de urgenţă. Şi mă miră că nu avem materiale sanitare, ştiam că avem. Măcar medicaţia pentru cancer o avem. Din păcate, nu putem şti cât se agravează starea unui bolnav de la o zi la alta”, a spus Niţulescu.

Managerul a precizat că, în ultima lună, toate spitalele au această problemă. “Din păcate, cu toţii suferim la acest sfârşit de an. Aşteptăm de la Casă (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate – n.r.) suplimentarea banilor”, a adăugat Ana-Maria Nițulescu.

Aceasta a mai spus că desemnat o comisie care să se ocupe de deblocarea situaţiei.

La rândul lui, coordonatorul programului oncologic de la IOB, dr. Mircea Dediu, a spus că nu ştie nimic despre lipsa medicamentelor reclamate de bolnavii din spital şi nici nu poate verifica informaţia, întrucât nu se mai află în spital.

În schimb, ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a decis, vineri, să trimită “de urgenţă” o echipă de control la Institutul Oncologic Bucureşti (IOB).

“Ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a decis trimiterea de urgenţă a unei echipe de control, formată din specialişti ai Corpului de Control, coordonată de secretarul de stat Adrian Pană, pentru a evalua situaţia”, a transmis Ministerul Sănătăţii (MS), într-un comunicat de presă.

De asemenea, Nicolăescu i-a cerut managerului interimar Ana-Maria Niţulescu, numit în urmă cu trei săptămâni la IOB, ca “în cel mai scurt timp să ia toate măsurile care se impun pentru a pune la dispoziţia pacienţilor medicamentele şi materialele sanitare necesare şi să evalueze urgent întreaga situaţie găsită la Institut”, au mai arătat reprezentanții MS.

R.D.

NICIUN COMENTARIU