Cristian Cioacă, acuzat de omor și de tranșarea cadavrului Elodiei. UPDATE

Procurorii Parchetului General cer arestarea lui Cristian Cioacă pentru uciderea soției sale, Elodia Ghinescu, în urma unor noi probe.

Procurorii au extins cercetările, acuzându-l pe polițist și de profanare de morminte, în sensul că Cioacă și-ar fi tranșat soția, după ce a omorât-o, și ar fi transportat cu mașina cadavrul ciopârțit. Potrivit procurorilor, Cioacă ar fi stropit bucățile din corpul femeii cu clor, pentru a împiedica descoperirea lor.

Cristian Cioaca lucrează în continuare la IPJ Arges. „În această dimineață, am pus în executare mandatul de aducere emis pe numele lui de Parchetul General și l-am prezentat procurorilor pentru audieri. Până când împotriva lui nu va exista o decizie a instanței, nu putem lua nici noi masuri administrative”, a declarat pentru Sursa Zilei Raluca Șeucan, reprezentant IGPR.

UPDATE 

Dosarul în care procurorii îl acuză pe Cristian Cioacă de omor și profanare de morminte va fi trimis miercuri Tribunalului București, susțin surse judiciare. Deoarece pe numele polițistului nu a fost emis o ordonanță de reținere, magistrații ar urma să-l citeze la domiciliu, potrivit procedurii penale.

NICIUN COMENTARIU