Crimă la metroul din București. Suspecta este liberă și a mai avut o tentativă de omor

O tânără de 25 de ani a murit, marţi seara, după ce a fost împinsă de o femeie pe linia de metrou, în staţia Dristor 1. Poliţia Capitalei a dispus ca poliţiştii să patruleze în toate staţiile de metrou miercuri dimineață.
Suspecta, identificată prin sistemul de supraveghere video, este în vârstă de 40-45 de ani, 1,70 m, constituţie slabă, ten deschis, pomeţi proeminenţi.

Înainte de această crimă, femeia ar mai fi fost implicată într-un incident cu o altă tânără, pe care a împins-o spre linia de metrou, însă aceasta nu a păţit nimic, a declarat, marţi noapte, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.

“Vorbim despre un incident care a avut loc cu câteva ore înainte, dar care a fost comunicat Poliţiei în jurul orelor 20,00. O tânără a fost, tot aşa, împinsă, nu i s-a întâmplat din fericire absolut nimic şi în jurul orelor 20,00 s-a prezentat la Poliţie să relateze acest eveniment. Există indicii că ar fi fost aceeaşi persoană în cauză şi aici”, a spus Sarca, citată de Agerpres.

Aceasta a precizat că din primele cercetări reiese că femeia şi tânăra care a decedat ar fi fost implicate anterior într-un conflict. “Din datele existente, suspecta a părăsit staţia de metrou şi a ieşit la suprafaţă”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

 

T.S.

 

NICIUN COMENTARIU