7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 11:08
No menu items!

Cotovelea: Poșta Română va termina anul 2014 cu un profit de 14 mil. € . UPDATE

spot_img

Compania intră pe piața brokerilor de asigurări

cotovelea2

UPDATE 17.13

Compania a anunțat că noua entitate Poşta Română Broker de Asigurare va intermedia asigurări generale, de la RCA la poliţe de sănătate, urmând ca în cel mult un an societatea să-şi extindă oferta pe segmentul asigurărilor de viaţă.

Clienţii Poştei Române au posibilitatea să încheie asigurări, începând cu 29 octombrie, la ghişeul poştal din Bulevardul Dacia, şi din 30 octombrie, la biroul special amenajat în incinta Oficiului Poştal 39. Până miercuri, 29 octombrie, ora 15:00, zece dintre cele mai importante societăţi de asigurare de pe piaţa românească au semnat contracte privind intermedierea ofertelor de profil, iar altele sunt în curs de semnare. Printre cele care au semnat se află Asirom, Astra, Omniasig și Generali. 

 

Compania Națională Poșta Română (CNPR) va încheia anul 2014 cu un profit de 14 milioane de euro, în condițiile în care anul trecut compania a înregistrat o pierdere de 8 milioane de euro, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, Răzvan Cotovelea, ministrul pentru Societatea Informațională.

”Anul 2014 se va încheia cu un profit de 14 milioane de euro, adică 65 milioane de lei. Anul 2013, a fost încheiat cu o pierdere de 8 milioane de euro, iar 2012 cu o pierdere de 12 milioane de euro. (…) Spuneam la un moment dat că Poșta Română își va reveni din punct de vedere financiar și din punct de vedere al importanței pe piața de specialitate. Am contat foarte mult pe această echipă de management a Poștei. La aceste rezultate sunt foarte multe elemente pozitive. Avem din partea Comisiei Europene un acord scris de reconversie a datoriilor Poștei în acțiuni. Avem o ofertă din partea unuia dintre cei mai importanți jucători din piața poștală, respectiv cea din Belgia. Dacă se va privatiza, Poșta Română se va privatiza cu o companie de prestigiu din Europa și nu vom face rabat de la asigurarea unui minim de 100 de milioane de euro drept investiții. Atunci vom merge mai departe și vom încheia un contract de privatizare”, a afirmat Cotovelea, citat de Agerpres.

Conducerea CNPR a organizat, miercuri, conferința de lansare a companiei Poșta Română Broker de Asigurare SRL, noua entitate urmând să încheie într-o primă fază asigurări non-life.

Decizia privind autorizarea funcționării ca broker de asigurare a societății Poșta Română Broker de Asigurare a fost luată în septembrie de Mișu Negrițoiu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară. Societatea are dreptul de a practica activitatea de broker de asigurare începând cu data înregistrării în Registrul brokerilor de asigurare.

Veniturile totale ale S.C. Poșta Română Broker de Asigurare, filială a CNPR, sunt estimate în acest an la 618.000 lei, în timp ce numărul de angajați va fi de 3, fiecare dintre aceștia urmând să câștige, în medie, aproape 4.500 de lei/lună, potrivit bugetului de venituri și cheltuieli aprobat de ASF.

Poșta Română este cel mai mare operator de servicii poștale, cu o rețea teritorială de 5.680 de oficii poștale. Statul român deține 75% din acțiuni la Poșta Română, în timp ce restul de 25% este deținut de Fondul Proprietatea.