14.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 19:02
No menu items!

Corespondentul Washington Post în Iran a fost arestat

spot_img

Jason Rezaian, în vârstă de 38 de ani, deţine dublă cetăţenie – americană şi iraniană

Jason Rezaian

Washington Post a anunţat joi că deţine informaţii potrivit cărora corespondentului său la Teheran, Jason Rezaian, soţia sa şi doi fotografii americani ar fi fost arestaţi, relatează AFP.

Cotidianul american a anunţat că deţine „informaţii credibile” privind arestarea, marţi, a corespondentului său în Iran, Jason Rezaian.

„Suntem profund tulburaţi de aceste informaţii şi suntem îngrijoraţi pentru Jason, Yeganeh (soţia sa) şi alţii doi care au fost arestaţi împreună cu ei”, a declarat Douglas Jehl, redactorul-şef al Washington Post, citat într-un articol.

Jason Rezaian, în vârstă de 38 de ani, deţine dublă cetăţenie – americană şi iraniană. El lucra pentru Washington Post din 2012.

Soţia sa este de origine iraniană, şi a depus o cerere de rezidenţă permanentă în Statele Unite. Ea colaborează cu The National, o pubicaţie cu sediul în Emiratele Arabe Unite, potrivit Washington Post.

C.A.