9.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 0:41
No menu items!

Coreea de Nord ameninţă cu un nou test nuclear

spot_img

Comisia pentru drepturile omului a Adunării Generale a ONU a votat o rezoluţie cerând Consiliului de Securitate să sesizeze CPI în privinţa abuzurilor regimului nord-coreean

Coreea de Nord ameninţă cu acţiuni “mai puternice”, după al treilea test nuclear

Coreea de Nord a condamnat, joi, votul ONU privind o rezoluţie ce reprezintă primul pas către o aducere a regimului nord-coreean în faţa justiţiei internaţionale pentru crime împotriva umanităţii şi a ameninţat cu un nou test nuclear, informează AFP.

Comisia pentru drepturile omului a Adunării Generale a ONU a votat marți, la New York o rezoluţie cerând Consiliului de Securitate să sesizeze Curtea Penală Internaţională în privinţa abuzurilor reproşate regimului nord-coreean.

Această rezoluţie este o „escrocherie”, a reacţionat Ministerul nord-coreean al Afacerilor Externe, acuzând Statele Unite că sunt în fruntea tentativelor de a umili Phenianul în faţa comunităţii internaţionale.

„Această agresiune din partea Statelor Unite nu ne permite să ne mai reţinem mult de la a efectua un nou test nuclear”, a adăugat el într-un comunicat.

Acest text este un ecou al declaraţiilor ambasadorului Coreei de Nord la ONU, Sin So Ho.

Textul rezoluţiei, fără caracter coercitiv, se bazează în mare parte pe un raport al ONU de 400 de pagini, publicat în februarie, care conchidea după o lungă anchetă că Phenianul a încălcat drepturile omului într-un mod „fără egal în lumea contemporană”.