Consulatul României la Strasbourg, „prăduit” în mandatul Mioarei Mantale

Contabila reprezentanței diplomatice a fost trimisă în judecată pentru delapidare

Mioara Mantale_SZ

Contabila-secretară a reprezentanței de la Strasbourg a fost trimisă, marți, în judecată, de Parchetul General, după ce ar fi sustras aproape 50.000 de euro proveniți din încasările consulare. Soțul angajatei trimise în judecată avea, în aceeași perioadă, funcția de administrator al Consulatului de la Strasbourg, în mandatul fostului prefect al Capitalei, Mioara Mantale.

Parchetul General informează că Elena Grigore a fost pusă sub inculpare pentru delapidarea Consulatului României la Strasbourg în perioada octombrie 2010 – martie 2013, pe când ocupa funcția de secretar-dactilograf-contabil. Femeia este acuzată că „şi-ar fi însuşit şi folosit în interes personal o parte din fondurile provenite din încasările consulare, ce îi fuseseră predate, pentru ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu (gestionarea fondurilor valutare, precum şi a altor valori încredinţate, conform prevederilor legale) să fie depuse la bancă”.
Procurorii au pus sub sechestru asigurator apartamentul pe care-l are în proprietate, împreună cu soțul său, administrator și el la Consulatul de la Strasbourg în aceeași perioadă.

Conducerea Consulatului României la Strasbourg a fost preluată în septembrie anul trecut de un diplomat de carieră: ambasadorul Sabin Pop.

Mioara Mantale, fost prefect și subprefect al Capitalei (2005-2010) a fost numită, începând din 2011, reprezentantul României la Strasbourg, fiind retrasă de la post în toamna anului trecut.

Maia Constantin

NICIUN COMENTARIU