17.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 21:41
No menu items!

Consiliul Europei respinge lista cu judecătorii români pentru CEDO, pe care apare numele Iuliei Motoc, avizată negativ de Parlament

spot_img

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a restituit Guvernului de la București lista cu propunerile României pentru funcția de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Informația a fost confirmată joi de mai multe surse citate de gandul.info.

Potrivit surselor citate, Consiliul Europei a returnat lista la București, deoarece dorește clarificări în legătură cu unul dintre cei trei candidați propuși – Iulia Motoc (care a primit aviz negativ și în Parlamentul României), Florin Strețeanu și Bianca Guțan. În acest moment, nu se știe cu certitudine care este candidatul pentru care s-au cerut clarificări.

Procedura de desemnare a unui judecător român la CEDO arată că, mai departe, România are două opţiuni pentru a „rezolva” această problemă. Prima opţiune este ca în locul candidatului despre care s-au solicitat „clarificări” să fie introdus pe listă Tudor Panţîru – opțiunea „de rezervă”. O a doua soluţie ar fi declanşarea de la zero a procedurilor de selecţie.

Sursa Zilei dezvăluia pe 10 iulie că Guvernul a transmis Consiliului Europei lista cu propunerile României pentru postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), pe care se regăsea și judecătoarea constituțională Iulia Motoc, în ciuda avizului negativ pe care l-a primit din partea comisiilor juridice reunite ale parlamentului.

Andrei Tudor