Consiliul Concurenţei analizează tranzacția dintre Astra și Axa Life. Verdictul, în februarie

axa

Consiliul Concurenței a anunțat vineri că analizează concentrarea economică prin care Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA preia controlul asupra Axa Life Insurance SA.

”În vederea stabilirii compatibilităţii concentrării economice cu un mediu concurenţial normal, autoritatea de concurenţă va analiza operaţiunea notificată, în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice”, se arată într-un comunicat de presă.

Decizia cu privire la această operaţiune urmează a fi adoptată în termenul legal de 45 de zile, care începe de la data notificării.

Potrivit Legii concurenţei, sunt supuse controlului operaţiunile de concentrare economică dacă cifra de afaceri cumulată a agenţilor economici implicaţi depăşeşte echivalentul în lei a 10 milioane de euro şi dacă există cel puţin doi agenti economici implicaţi în operaţiune care să realizeze pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare de 4 milioane de euro.

Grupul francez AXA a anunțat, lua trecută, că vinde operaţiunile din România către Astra Asigurări, companie deţinută de omul de afaceri Dan Adamescu. Părțile nu au dezvăluit termenii şi condiţiile tranzacţiei, care presupune preluarea a 40.000 de contracte de asigurări de viață și economisire.

SZ

NICIUN COMENTARIU