11.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 20:46
No menu items!

Conserve, apă, saltele și pături – împărțite sinistraților din Mehedinți

spot_img

Vicepremierul Gabriel Oprea a mers, marți, în zonele afectate de inundații și alunecări de teren în ultimele 48 de ore

Vaideeni_Oprea2

Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea, a mers marți în zonele afectate de inundații din județul Mehedinți, pentru a analiza, la fața locului, situația din teren, în vederea luării măsurilor necesare pentru ajutorarea familiilor care au avut de suferit din cauza viiturii.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), din dispoziția vicepremierului Oprea au fost luate măsurile necesare pentru a fi  scoase de la Rezervele de Stat mai multe ajutoare pentru persoanele afectate de inundații, astfel: 3 tone de conserve pateu de ficat și carne de porc, dar și apă pentru aproximativ 1.500 de persoane. Tot de la Rezervele de Stat au fost scoase 100 de saltele, 100 de pături și 200 de seturi de pat. Pentru autoritățile locale au fost puse la dispoziție 18 tone de motorină necesare autoutilajelor cu care se intervine.

Produsele alimentare au fost transportate chiar marți în județul Mehedinți cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviație, restul ajutoarelor fiind transportate cu autocamioanele aparținând Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.

Reprezentanții MAI mai precizează că, marți seara, nu erau persoane sau localități izolate, iar pe DN6 circulația a fost reluată pe ambele sensuri.

Ministerul Afacerilor Interne și celelalte autorități s-au mobilizat de la producerea primelor inundații pentru a ajuta familiile afectate.

Astfel, din dispoziția viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea, în zonele afectate intervin peste 600 de forțe din cadrul MAI, angajați ai Apelor Române și ai autorităților locale, având la dispoziție peste 200 de vehicule. Totodată, peste 700 de efective ale MAI sunt în rezerva de intervenție.

S.R.