Condamnată la moarte, pentru că este creștin-ortodoxă

O tânără de 27 de ani – însărcinată în opt luni și mamă a unui copil de un an și opt luni – urmează să fie executată prin spânzurare, pentru că a refuzat islamul.

spanzuratoare

Un tribunal din Khartoum (Sudan) a decis joi condamnarea la moarte pentru apostazie a unei tinere sudaneze de 27 de ani, de religie creștin-ortodoxă, în pofida apelurilor făcute de ambasadele occidentale pentru respectarea libertății religioase.

Tânăra, însărcinată în opt luni, este în prezent în închisoare împreună cu fiul ei de 20 de luni, potrivit organizației Amnesty International, care a cerut eliberarea imediată a acesteia.

V-am acordat trei zile pentru a vă renega credința, dar ați insistat că nu veți reveni la islam. Vă condamn la pedeapsa cu moartea prin spânzurare“, a anunțat judecătorul Abbas Mohammed Al-Khalifa, adresându-se tinerei cu numele de familie al tatălui său, de religie musulman.

Meriam Yahia Ibrahim Ishag, numele său creștin, a fost, totodată, condamnată și la 100 de lovituri de bici pentru “adulter”.

Anterior, în timpul audierii, după o lungă intervenție a șefului religios musulman care a încercat să o convingă să renunțe la credința ei, Meriam a spus calm: “Sunt creștină și nu am făcut niciodată un act de apostazie“.

Ambasadorii SUA, Canadei, Marii Britanii și Olandei și-au exprimat marți “puternica lor îngrijorare” față de cazul acestei tinere creștine sudaneze. “Facem apel la guvernul din Sudan să respecte libertatea de religie, inclusiv dreptul la schimbarea credinței sau a convingerilor“, au arătat misiunile diplomatice menționate într-un comunicat comun, transmis de AFP.

Acest drept este stipulat în Constituția interimară sudaneză din 2005, precum și în textele internaționale privind apărarea drepturilor omului, subliniază cancelariile occidentale, cerând autorităților judiciare ca, “din compasiune”, să claseze cazul tinerei.

Potrivit Amnesty International, Meriam Yahia Ibrahim Ishag a fost crescută în religie creștin-ortodoxă, religia mamei sale, tatăl său, musulman fiind absent în perioada copilăriei sale. Ea s-a căsătorit apoi cu un creștin din Sudanul de Sud.

Acuzația de “adulter” i-a fost adusă pentru căsătoria sa cu un creștin, a indicat aceeași organizație, adăugând că, potrivit legii islamice în vigoare în Sudan, o femeie musulmană nu se poate căsători cu un bărbat de altă religie.

 

NICIUN COMENTARIU