13.1 C
București
joi, 28 martie 2024 - 23:27
No menu items!

Concursul pentru șefia DNA se reia. Niciun candidat nu a trecut evaluarea

spot_img

Concursul pentru ocuparea funcției de șef al DNA se va relua, în urma deciziei luate de comisia de evaluare de la Ministerul Justiției.

Comisia a stabilit că „în cadrul procesului de selecție, niciun candidat nu îndeplinește condițiile necesare pentru ocuparea fucției de șef al DNA”. 

„În cadrul procesului de selecţie s-a apreciat că niciunul dintre candidaţi nu îndeplineşte cerinţele necesare desemnării pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În cadrul programului managerial sau pe parcursul interviului, nici un candidat nu a prezentat suficiente elemente de plan fundamentate pe o analiză a situaţiei actuale care să permită, ulterior, un proces obiectiv şi transparent de evaluare a performanţelor manageriale”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Justiţiei.

Ministerul Justiţiei anunţă, vineri, că a doua campanie de selecţie de candidaţi pentru şefia DNA va fi demarată pe 6 august şi va ţine o lună, interviurile urmând a fi susţinute la începutul lunii septembrie, iar o concluzie să fie prezentată pe 6 septembrie.

Astfel, între 06.08 – 06.09. 2018, Ministerul Justiţiei organizează, la sediul său din Bucureşti, selecţia procurorilor pentru numirea în funcţia vacantă de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Lista procurorilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviurilor se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi se vor publica pe pagina Internet a acestuia, la data de 29.08.2018.

Procurorii participanţi la selecţie vor susţine, în perioada 03 – 05.09.2018, un interviu cu ministrul justiţiei care constă în:

a) susţinerea proiectului privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care participă la selecţie, sub următoarele aspecte:
– prezentarea sintetică a unităţii/structurii pentru a cărei conducere participă la selecţie;
– identificarea unor eventuale disfuncţii şi vulnerabilităţi în activitatea unităţii/structurii pentru a cărei conducere participă la selecţie, precum şi a soluţiilor propuse pentru prevenirea şi înlăturarea acestora;
– propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii manageriale a unităţii/structurii pentru a cărei conducere participă la selecţie;
– compatibilitatea proiectului privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, întocmit de procurorul participant la selecţie cu rolul şi funcţiile Ministerului Public;
b) verificarea aptitudinilor manageriale şi de comunicare, vizând, în esenţă, capacitatea de organizare, asumarea responsabilităţilor, rapiditatea în luarea deciziilor, rezistenţa la stres, autoperfecţionarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie şi planificare pe termen scurt, mediu şi lung, iniţiativa în modernizarea managementului unităţii/structurii, capacitatea de adaptare rapidă, capacitatea de relaţionare şi comunicare, capacitatea şi disponibilitatea de a lucra în echipă şi de a colabora cu colegii;
c) prezentarea viziunii asupra modului în care înţelege să organizeze instituţia în vederea îndeplinirii atribuţiilor constituţionale de promovare a intereselor generale ale societăţii şi apărării ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;
d) prezentarea viziunii cu privire la atribuţiile funcţiei pentru care participă la selecţie în ceea ce priveşte coordonarea activităţilor de prevenire şi combatere a criminalităţii în general şi a unor fenomene specifice: criminalitate organizată, corupţie, evaziune fiscală etc.;
e) verificarea cunoştinţelor specifice funcţiei pentru care participă la selecţie.
f) verificarea aspectelor legate de motivaţia, conduita, integritatea şi deontologia profesională, precum şi alte împrejurări rezultate din analiza înscrisurilor depuse de procurorul participant la selecţie.

În cadrul interviului, ministrul justiţiei este sprijinit de secretarii de stat din Ministerul Justiţiei.

Rezultatele selecţiei se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi se vor publica pe pagina Internet a acestuia, la data de 06.09.2018.