14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 12:21
No menu items!

Concediu plătit de stat cu 3.300 de lei pe lună pentru cei care adoptă copii

spot_img

Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de lege prin care procedura de adopţie se simplifică, iar persoanele care adoptă un copil vor putea beneficia de un concediu de acomodare de trei luni, plătit cu 3.300 lei lunar.

Proiectul de lege propune o serie de proceduri care să permită finalizarea unei adopţii într-o perioadă mai scurtă de timp.

Astfel, termenul de apel în instanţă va fi redus de la 30 de zile la 10 zile, iar primul termen de judecată va fi în 15 zile de la înregistrarea cererii. Pentru judecarea cererilor de încredinţare în vederea adopţiei, nu va mai fi necesară citarea părţilor, fiind evitată o durată mare de timp pentru soluţionarea dosarelor.

„Pe de o parte, rudele numai până la gradul IV ale copilului care ar putea avea grijă de acesta şi care ar putea fi consultate spre a fi întrebate dacă doresc să-l îngrijească pe copil atunci când părinţii l-au abadonat sunt căutate pentru un termen numai de şase luni, nu un an cum se proceda până acum. Posibilităţile ca părintele să refuze abuziv să-şi dea consimţământul la adopţie, dar în acelaşi timp nici să dorească să-l îngrijească în familia lui sunt reduse şi limitate, copilul este declarat adoptabil atunci când managerul de caz a constatat că trebuie să fie declarat adoptabil nu numai pentru o perioadă de un an aşa cum era până acum, ci până la împlinirea vârstei de 14 ani, putând fi continuată această adoptabilitate după 14 ani numai cu acordul copilului sau numai în cazul în care după 14 ani există o solicitare de adopţie pentru acest copil”, a explicat, miercuri, Gabriela Coman, preşedinte Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţii, citată de MEDIAFAX.

Mai mult, acolo unde va fi necesar, o comisie rogatorie se poate deplasa la domiciliul părintelui pentru luarea consimţământului acestuia, însă termenul în care aceştia îşi pot retrage declaraţiile conform cărora nu doresc să îngrijească minorul a fost redus de la 60 la 30 de zile.

O altă situaţie reglementată de prezentul proiect este aceea în care, dacă după o perioadă de 6 luni de la instituirea măsurilor de protecţie specială părinţii şi rudele copilului de până la gradul al patrulea nu sunt găsite, pot fi demarate procedurile de adopţie.

Mai mult, termenul de 2 ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil va fi eliminat, astfel încât, la obţinerea acestui statut, ca urmare a deciziei unei instanţe de judecată, acesta va fi valabil până la încuviinţarea adopţiei sau până când copilul împlineşte vârsta de 14 ani.

Termenele vor fi reduse şi în cazul adopţiilor internaţionale, un copil fiind eligibil pentru o astfel de adopţie după o perioadă de un an de la deschiderea procedurii, şi nu după doi ani, aşa cum se întâmplă în prezent.

O noutate reglementată prin acest proiect de lege vizează acordarea unui concediu de acomodare, cu o durată de maximum 90 de zile şi a unei indemnizaţii lunare pe durata încredinţării în vederea adopţiei, oricăruia dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit. Valoarea indemnizaţiei va fi raportată la indicatorul social de referinţă (ISR) şi va fi în cuantum de 6,8 ISR. Aceasta ar însemna circa 3.330 lei pe luna. Valoarea indicatorului social de referinţă este în prezent de 500 de lei. Concediul se acorda în cazul adopţiei unui copil cu vârsta mai mare de doi ani, întrucât în cazul copiilor de până la doi ani, sunt incidente dispoziţiile privind concediul şi indemnizaţia lunară privind creşterea copilului.

În plus, cei care doresc să adopte un copil vor avea dreptul la timp liber în limita a 40 de ore pe an pentru efectuarea evaluărilor impuse de obţinerea atestatului şi realizarea potrivirii practice. Timpul liber se va acorda fără afectarea drepturilor salariale.

O altă măsură prevede prelungirea valabilităţii atestatului de familie adoptatoare de la un an la 2 ani.

În cazul adopţiilor internaţionale, copilul va fi declarat eligibil, conform noului act normativ, la doar un an de la deschiderea procedurii, şi nu după doi ani, aşa cum se întâmplă în prezent.

Noua lege va intra în vigoare a legii anul viitor.

R.D.