27.4 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 18:00
No menu items!

Compania lui Gruia Stoica ar putea primi contractul pentru care a fost anchetat și trimis în judecată de DNA

spot_img

În urma licitației, contracandidata, CFR Marfă, va pierde aproximativ 50 de milioane de euro

gruia-stoica

Contractul de transport feroviar de cărbune, în valoare de aproximativ 100 milioane de euro, derulat de Complexul Energetic Oltenia, în urma căruia patronul Gruia Stoica și avocatul Doru Boștină au fost arestați și sunt acum judecați pentru că ar fi trucat licitația, ar putea fi semnat cu Grup Feroviar Român.

Compania CFR Marfă, condusă în ultimele nouă luni de George Buruiană, este pe cale să piardă unul dintre cele mai importante contracte în favoarea firmei GFR. La jumătatea lunii februarie, George Buruiană si-a prezentat demisia din funcția de director general al CFR Marfă, dar, după numirea noului manager al companiei, Dan Costescu, a devenit consilier al acestuia.

La sfârșitul anului trecut, CFR Marfă era dată drept câștigător al contractului pentru serviciile de transport de cărbune în cadrul Complexului Energetic Oltenia, oferta GFR fiind considerată inacceptabilă și neconformă. Mai ales că Gruia Stoica a fost pus sub acuzare de DNA pentru fapte de corupție în legătură cu acest contract. Patronii GFR au contestat însă decizia comisiei de licitație, iar sfârșitul lunii februarie, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a dat dreptate Grup Feroviar Român. Astfel, CNSC a considerat că decizia autorității contractante prin care a descalificat oferta firmei private nu a prevăzut motivele concrete de respingere, încălcând astfel dispozițiile legale incidente. Consorțiul condus de Grup Feroviar Român a depus o ofertă tehnico-financiară care conținea un preț mai mic cu aproximativ 1 milion de lei decât cel înaintat de CFR Marfă. GFR a depus oferta de 255 de milioane de lei, iar CFR Marfă, 256 de milioane de lei.

Sindicatele din CFR spun că transportul feroviar de cărbune pentru termocentrale este unul dintre principalele contracte ale CFR Marfă.

Pierderea unui contract de peste 60 milioane de euro înseamnă faliment pentru CFR Marfă. Peste 2.800 de oameni au fost dați afară de la CFR Marfă, în 2014

sindicate CFR Marfă

Ștefan Etveș
Alexandru Maghiar