Comisiile de cultură au avizat favorabil propunerile pentru noul CA al SRR

Senatul și Camera Deputaților se reunesc în plen comun, luni, de la ora 16.00, pentru a vota noile componenţe ale Consiliilor de Administraţie ale BNR, Curţii de Conturi și SRR, precum şi preşedintele SRTV şi un membru al Consiliului ASF

Parlament-plen

Preşedintele Comisiei de cultură din Senat, Georgică Severin, a declarat, luni, după audierea din comisiile reunite ale celor două Camere a celor nominalizaţi pentru Consiliul de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), că votul în comisie a fost unul favorabil, în unanimitate. Propunerile urmează să fie votate în plenul comun al Parlamentului, începând cu ora 16.00.

Georgică Severin a arătat că mulţi dintre cei propuşi pentru noul CA au făcut parte şi din Consiliul care tocmai şi-a încheiat mandatul, şi a menţionat că propunerile s-au referit la persoane cu experienţă în radio, în managementul media, fiind puţine situaţiile cu experienţă mai puţină în domeniu, iar acest lucru s-a întâmplat mai mult în cazul supleanţilor.

În ceea ce privește propunerile din partea angajaţilor SRR pentru CA, preşedintele Comisiei de cultură din Senat a spus că există unele contestaţii privind cei nominalizaţi, astfel că votul s-a făcut separat în comisiile de cultură. Potrivit acestuia, nu există un document care să dovedească că există un proces pe rol în ceea ce priveşte respectivele plângeri, comisiile primind doar o informare din partea unui case de avocatură.

Grupul parlamentar PSD îi propune în Consiliul de Administraţie pe Mirela Ioana Fugaru, Ilie Virgil Daniel, Ruxandra Săraru, ca membri titular, şi Theodoru Maria Denise, Ghişa Lavinia Nicoleta şi Bârlibescu Ştefania, ca membri supleanţi.

De asemenea, grupul parlamentar PDL îl propune pe Radu F. Alexandru pentru CA al SRR, ca membru titular, iar ca supleant pe Chiorean Alexandru.

Din partea Administraţiei Prezidenţiale este propusă Maria Ţoghină, iar din partea PNL, Alexandru Ducu Bertzi, ca membru titular, iar ca supleant, Alexandru Muraru.

Grupul minorităţilor naţionale o propune ca membru titular în Consiliul de Administraţie al SRR pe Ana Florea, iar ca supleant, pe Maria Dobrescu.

Totodată, grupul parlamentar al UDMR îl propune, ca membru titular, pe Demeter Andras Istvan, iar ca supleant, pe Agoston Hugo.

Grupul parlamentar PC o propune ca membru titular în Consiliul de Administraţie al SRR pe Alina Stanciu şi ca supleant pe Monica Ghineţ.

Executivul îl propune pe Ovidiu Miculescu, ca membru titular, iar ca supleant, pe Gabriel Croitoru.

Din partea angajaţilor SRR, sunt propuşi ca membri titulari Nicoleta Viorica Balaci şi Adrian Doroş, iar ca supleanţi, Marius Dorian Tănase şi Mihai Maiorescu.

Grupul parlamentar PP-DD a anunţat că o propune pe Alexandra Dumitraş. Deputatul Liliana Mincă a declarat în şedinţa comisiilor de cultură că, dintr-o eroare, propunerea PP-DD, deşi a fost înregistrată în urmă cu o săptămână la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, nu se află în lista cu propuneri.

Cele două Camere ale Parlamentului se vor reuni în plen comun, luni, de la ora 16.00, pentru a vota noile componenţe ale Consiliilor de Administraţie ale BNR, Curţii de Conturi şi SRR, precum şi preşedintele SRTV şi un membru al Consiliului ASF.

D.M.

NICIUN COMENTARIU