11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 13:23
No menu items!

Comisia pentru legile justiției discută amendamentele la proiectul de modificare a Codului de procedură civilă

spot_img

Comisia specială pentru legile justiţiei discută luni amendamentele propuse de deputaţi la proiectul de modificare a Codului de procedură civilă, care a fost adoptat săptămâna trecută de Senat, informează Agerpres.

Membrii comisiei se reunesc de la ora 12,00 pentru a dezbate propunerile la Codul de procedură civilă, care urmează să fie adoptate de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional.

Preşedintele comisiei, Florin Iordache, a estimat că proiectul Codului de procedură civilă va fi adoptat în şedinţa de miercuri a Camerei Deputaţilor, menţionând că, apoi, va fi înaintat preşedintelui pentru promulgare.

În 29 mai, Senatul a adoptat propunerea legislativă de modificare a Codului de procedură civilă, prin care o cincime din prevederile acestuia au fost schimbate. Printre modificările aduse se numără eliminarea obligativităţii asistării de un avocat sau consilier juridic a cetăţenilor care vor să facă recurs.

O altă modificare importantă este cea care vizează obligativitatea de a fi înregistrată depoziţia şi tot ceea ce spune un martor în timpul unui proces fără să treacă prin filtrul judecătorului.

Alex Militaru