24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 17:49
No menu items!

Comisia juridică – încă un aviz pentru arestarea lui Darius Vâlcov

spot_img

Plenul Senatului va decide miercuri, prin vot, dacă încuviinţează reţinerea şi arestarea fostului ministru al finanțelor în cel de-al doilea dosar deschis pe numele acestuia de procurorii DNA

Darius_Valcov_Senat 2Comisia juridică a Senatului a avizat, marți, noile cereri ale DNA privind începerea urmăririi penale, reținerea și arestarea fostului ministru al finanțelor Darius Vâlcov. 

Preşedintele comisiei juridice, Cătălin Boboc a precizat după şedinţă că s-au dat două voturi. Astfel, cererea privind extinderea urmăririi penale în cazul lui Darius Vâlcov a fost avizată cu unanimitate de voturi, respectiv nouă voturi. În cazul cererii privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Vâlcov, s-au înregistrat şapte voturi „pentru” şi două abţineri.

Prin urmare, Comisia juridică a întocmit două rapoarte, fiind vorba despre două solicitări ale DNA. Primul raport favorabil a fost pentru încuviințarea extinderii urmăririi penale (aviz necesar în cazul foştilor miniştri), iar cel de-al doilea raport, pentru reţinerea şi arestarea lui Vâlcov.

Senatorii jurişti trimit cele două rapoarte în plenul Senatului, urmând ca senatorii să decidă miercuri, prin vot, dacă încuviinţează reţinerea şi arestarea fostului ministru al finanțelor în acest dosar.

Darius Vâlcov este deja în arest la domiciliu de săptămâna trecută, măsură preventivă luată într-un dosar în care este acuzat fapte de trafic de influenţă comise în perioada în care era primar al municipiului Slatina. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă miercuri contestaţia DNA privind arestarea la domiciliu pentru 30 de zile a lui Darius Vâlcov.

În cel de-al doilea dosar,Vâlcov este suspectat de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

R.D.